Arhive pe etichete: toamna
Poezii Romanesti- Toamna, de Tudor Arghezi
Öszi emlék (Amintire din toamnă)
Itt ülök most magamban azon a kispadon,
Amelyen mesét mondtál egy õsszi alkonyon.
Mily áhitattal lestem minden egyes szavad,
Mert éreztem, hogy szavaid szent lángra gyujtanak.
Szavaid felkeltették a kihalt szivemet,
Amelyet négy év elött a sors eltemetett.
Céltalan életembe reménysugár szökött,
Amig ott ültem véled a park fái között.
Gyorsan eltünt azota fellettünk ez a nyár,
Es te, kit megszerettem azon a délutan,
Itt künn a természetben, ezen a kispadon,
Mily távol vagy már tõlem, drága kis angyalom.
Az én kihalt szivembe, te uj tavaszt hoztál,
Azon a csodálatos szép nyari délután.
Oh, kérlek légy továbbis az éltetõ erõ,
Légy az én drága párom, óh, szépség istennõm.
Hisz nélküled az élet ismét olyan sivár,
Amily kihalt és bús volt négy hosszu even át.
Én boldog az életben már cask véled leszek,
Mert a szerelmed nélkül többé nem élhetek.
14 oct.1948
Amintire din toamnă
Acum stau singur pe băncuţa aceea,
Pe care mi-ai povestit, intr-o după amiază de toamnă.
Cu câtă cucernicie îţi pândeam fiecare cuvânt,
Fiindcă simţeam că ma aprinde o flacară sfânta, de la cuvintele tale.
Cuvintele tale inima moartă mi-au retrezit-o la viată,
Cea pe care, in urmă cu patru ani, soarta a înmormântat-o.
O rază de speranţă s-a strecurat in viaţa mea, cea fără de rost,
Stând acolo cu tine, printre copacii din parc.
Vara a dispărut repede, de deasupra noastră,
Si tu, pe care te-am indragit atât, în aceea dupa-amiază,
Aici afară, în mijlocul naturii, pe această bancă,
Cât de departe eşti deja de mine, dragul meu îngeraş.
Tu ai adus o nouă primăvară, în inima mea moartă,
In acea minunată, frumoasă, după-amiază de primăvară,
Oh, te rog fii în continuare forţa dătatoare de viaţă,
Fii perechea mea dragă, oh,a mea zeiţă a frumuseţii.
Căci fără tine viaţa e din nou atât de pustie,
Ceea ce a fost, fără viaţă si tristă, patru ani lungi de-a randul.
Eu voi fi fericit in această viaţă doar cu tine
Pentru că nu pot să mai trăiesc fără dragostea ta.
14 oct.1948
Romanta de toamna
De-aş fi-n a tinereţii floare,
Când toate zilele sunt bune,
Pe când din inima cu soare
În veci lumina nu apune,
Multe-aş avea în taină-a-ţi spune
Ca să devii tu gânditoare.
De-aş fi ce-am fost pe lume-odată,
Privind în faţă viitorul,
Când mă-ndrăgeam de orice fată
Ce-mi părea soră cu amorul,
Aş deştepta în tine dorul
Cu-a mea cântare înfocată.
Dar nu-s în floarea tinereţii,
Şi nu-ndrăznesc nimic a-ţi zice!
Mergi dar, copilă, -n calea vieţii
Întâmpinând zâmbiri amice.
Eu te-oi privi oftând, ferice,
Răpit de farmecul frumuseţii.
Şi însă de-ai vrea să ai parte…
Dar ce zic? Timpul ne disparte.
Tu eşti sosind, eu în plecare,
A ziorilor vie lucire
Nu poate, ah! avea-ntâlnire
Cu-apusul palid ce dispare!
de Vasile Alecsandri
Octombrie
Octombrie-a lăsat pe dealuri
Covoare galbene şi roşii.
Trec nouri de argint în valuri
Şi cântă-a dragoste cocoşii.
Mă uit mereu la barometru
Şi mă-nfior când scade-un pic,
Căci soarele e tot mai mic
În diametru.
Dar pe sub cerul cald ca-n mai
Trec zile albe după zile,
Mai nestatornice şi mai
Subtile…
Întârziată fără vreme
Se plimbă Toamna prin grădini
Cu faldurii hlamidei plini
De crizanteme.
Şi cum abia pluteşte-n mers
Ca o marchiză,
De parcă-ntregul univers
Priveşte-n urmă-i cu surpriză, –
Un liliac nedumerit
De-alura ei de domnişoară
S-a-ngălbenit, s-a zăpăcit
Şi de emoţie-a-nflorit
A doua oară…
de George Topârceanu
Parcul Romei toamna
Cel mai mare si frumos parc al urbei mele natale, Satu Mare, este Parcul Romei. Odinioara era parc dendrologic, dar nu stiu din ce cauza, majoritatea placutelor indicatoare cu denumirile copacilor, nu mai exista. De-a lungul anilor a suferit si el perioade de neglijare, alternand cu renovari, mai mult sau mai putin minutioase. In fine, natura e minunata si aici, mai ales toamna. Anul trecut am facut o plimbare la frunze uscate, -cum frumos a zis odata o prietena- inarmata cu aparatul foto, si iata ce poze am facut:
Si asa au mai trecut inca o zi frumoasa si cateva clipe de fericire din viata noastra…..
E toamna in jurul meu
Cu toamna in odaie
Mi-a bătut azi-noapte Toamna-n geam,
Mi-a bătut cu degete de ploaie…
Şi la fel ca-n fiecare an,
M-a rugat s-o las să intre în odaie,
Că-mi aduce o cutie cu Capstan
Şi ţigări de foi din Rotterdam…
Am privit în jurul meu şi-n mine:
Soba rece,
Pipa rece,
Mâna rece,
Gura rece,
Doamne!… Cum puteam s-o las să plece?
Dacă pleacă, cine ştie când mai vine?
Dacă-n toamna asta, poate,
Toamna-mi bate
Pentru cea din urmă oară-n geam?
„Donnez-vous la peine d’entrer, Madame…”
Şi femeia cu privirea fumurie
A intrat suspectă şi umilă
Ca o mincinoasă profeţie
De Sibilă…
A intrat…
Şi-odaia mea-ntr-o clipă
S-a încălzit ca un cuptor de pâine
Numai cu spirala unui fum de pipă
Şi cu sărutarea Toamnei, care mâine
O să moară… vai!…
Bolnavă de gripă…
de Ion Minulescu
Revin in toamna
de Ana Blandiana
Revin în toamnă cum revin acasă
Din ţări mai libere şi mai bogate –
Ştiu iarna care vine, ştiu bruma care cade
Şi ceaţa nesfârşită, nenţeleasă.
Dar eu visez amiaza-mbrăţişată
De frigul dimineţii şi al serii,
Ora de miere, galbena zăpadă
Pe care-o ning din crengi învinse merii.
Eu plâng de bucurie în lumina
Nestinsă încă de uriaşe nopţi
Şi-n strugurii zdrobiţi în teasc din vina
De-a fi prea buni, prea dulci, prea copţi.
Eu vin spre frig, deşi de frig mi-e groază
Spre fructul putred care se consumă
În alcoolul limpede-n amiază
Şi tulburat în asfinţit de brumă.
Mi-e frică de-ntuneric şi totuşi vin, şi vin
Din nesfârşite veri strălucitoare,
Unde tânjesc spre fericitul chin
Al boabei ce apune-n vin şi moare.
Orgoliu fraged, dragoste copilăroasă,
Fatală, somnoroasă demnitate.
Revin în toamnă cum revin acasă
Din ţări mai libere şi mai bogate.
Toamna
Văl de brumă argintie
Mi-a împodobit grădina
Firelor de lămâiţă
Li se uscă rădăcina.
Peste creştet de dumbravă
Norii suri îşi poartă plumbul,
Cu podoaba zdrenţuită
Tremură pe câmp porumbul.
Şi cum de la miazănoapte
Vine vântul fără milă,
De pe vârful şurii noastre
Smulge-n zbor câte-o şindrilă.
De viforniţa păgână
Se-ndoiesc nucii, bătrânii,
Plânge-un pui de ciocârlie
Sus pe cumpăna fântânii.
Îl ascult şi simt subt gene
Cum o lacrimă-mi învie:
– Ni se-aseamănă povestea,
Pui golaş de ciocârlie.
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.