Din poeziile lui Rabindranath Tagore

Rabindranath Tagore won the Nobel prize for li...

Rabindranath Tagore

Rabindranath Tagore(1861-1941,India), a primit in 1913 Premiul Nobel pentru literatura. Motivatia juriului a fost: „in temeiul versurilor sale profund sensibile, proaspete si frumoase, prin care, cu un mestesug desavarsit, a izbutit sa faca gandirea sa poetica, rostita in propriile-i cuvinte englezesti, o parte integranta a literaturii occidentale”.

„Sufletul Bengalului” si „Profetul Indiei moderne”, cum avea sa fie numit Rabindranath Tagore, s-a nascut intr-un cartier marginas al Calcuttei. A fost cel de-al 13-lea copil al carturarului bengalez Devendra Nath Tagore, poreclit „Maharisi”, adica Sfantul sau Inteleptul, care si-a educat copiii intr-un spirit larg, umanist, intr-o epoca de fanatism religios si de exaltare nationalista.

Referinte critice:

„Cand te apropii de Tagore pentru prima oara, te simti fara sa vrei ca intr-un templu si vorbesti in soapta. Apoi, daca ti-e dat sa observi mai indeaproape acest profil fin si mandru, deslusesti sub linistea si armonia liniilor sale, tristetile stapanite, vederea clara, inteligenta virila care infrunta cu tenacitate luptele vietii, fara a ingadui spiritului sau sa se tulbure. Si-ti aduci aminte de poemele lui aeriene, impletite din raze si umbre,…precum si de profetiile lui solemne, adresate noroadelor pamantului, pentru a le atrage atentia asupra primejdiilor cu care zeul Siva ameninta civilizatiile triumfatoare gata sa se naruie…” (Romain Rolland).

Fragmente din poezii:

Acelasi suvoi de viata ce-mi curge mie , zi si noapte, prin vine, strabate lumea-treaga si dantuie ritmic.

E aceeasi viata izbucnind, plina de bucurie, prin tarana, sub infatisarea a nenumarate fire de iarba si revarsandu-se in navalnice valuri de frunze si flori.

E aceeasi viata pe care leaganul oceanic al vietii si-al mortii o cuprinde-n miscarea-i de flux si reflux.

Imi simt madularele sfintite de atingerea cu aceasta lume a vietii. Si-s mandru ca-n sangele meu dantuie-n clipa de fata pulsatia vie a veacurilor.”

(Din Gitanjali, LXIX)

„Cei ce pasesc pe calea trufiei calcand in picioare viata umila si acoperind verdele fraged al pamantului, cu talpile lor tavalite in sange,

N-au decat sa se bucure, Doamne, multumindu-ti pentru ca ziua de azi e a lor.

Eu, insa, ma bucur ca locul meu e alaturi de oamenii de rand care sufera sub povara puterii, ascunzandu-si fetele si inabusindu-si suspinele, in intuneric.

Fiece zvacnet al durerii lor raspunde in adancul tainic al noptii tale si fiece ocara se aduna in marea-ti tacere.

Iar ziua de maine e a lor.

O, Soare, rasari peste inimile sangerande din care vor creste florile diminetii, si peste serbarea cu torte in care trufia se va preface-n cenusa.”

(Din volumul Fruit-Gathering, LXXXVI)

Traduceri din limba engleza de Petre Solomon

„Frumoasa mea, vrei sa-mi incingi grumazul cu o cununa de fiori proaspete ?

Afla, insa, ca singura cununa impletita vreodata de mine este pentru cei multi, pentru cei ce se arata privirii intr-o strafulgerare, sau vietuiesc in tari inca neexplorate, ori in cantecele poetilor.

E prea tarziu ca sa-mi ceri inima in schimbul inimii tale.

A fost o vreme cand viata mea era ca un mugur, inchizand in el intreaga-i mireasma.

Acum, aceasta mireasma se risipeste pana hat departe.

Cine cunoaste vraja care-ar putea sa o stranga si s-o inchida la loc ?

Inima nu-mi mai apartine, de-aceea n-o pot darui unei singure fiinte : ea e daruita celor multi”.

(Din „Gradinarul” , XXXVII)

Remember Eminescu

Permiteti-mi sa va reamintesc aceasta frumoasa poezie:

Sed la masa mea de brad,
Focul palpaie in soba,
Iara eu pe ganduri cad.

Stoluri, stoluri trec prin minte
Dulci iluzii. Amintiri
Taraiesc incet ca greieri
Printre negre, vechi zidiri.

Sau cad grele, mangaioase,
Si se sfarma-n suflet trist,
Cum in picuri cade ceara,
La picioarele lui Crist.

In odaie prin unghere
S-a tesut paienjenis
Si prin cartile in vrafuri
Umbla soarecii furis.

In aceasta dulce pace
Imi ridic privirea-n pod
Si ascult cum invelisul
De la carti ei mi le rod.

Ah! de cate ori voit-am
Ca sa spanzur lira-n cui
Si un capat poeziei
Si pustiului sa pui;

Dar atuncea greieri, soareci
Cu usor-maruntul mers,
Readuc melancolia-mi,
Iara ea se face vers.

Cateodata…prea arare…
A tarziu cand arde lampa,
Inima din loc imi sare
Cand aud ca suna cleampa…

Este Ea. Desarta casa
Dintr-odata-mi pare plina,
In privazul negru-al vieti-mi
E-o icoana de lumina.

Si mi-i ciuda cum de vremea
Sa mai treaca se indura,
Cand eu stau soptind cu draga
Mana-n mana, gura-n gura.
(1878, 1 martie)