O seara oarecare – 28.02.2011

Azi, dupa aproape o saptamana de stat in casa, imobilizata de o teribila gripa, am iesit putin. Ah! Ce miros imbatator are aerul curat al iernii! Am mers cu masina s-o ducem pe Dodi la ore de engleza, in partea mai veche a orasului, aproape de zona unde stau si ai mei. Sunt strazi intregi de vile, constructii mai vechi, ici colo unele mai noi. Cand ne-am dus s-o luam de la ore, am simtit un sentiment de liniste si confort ce-l raspandea acea zona, m-am simtit din nou „acasa”, mi-am amintit de verii mei, Noruca si Filu, de vremea dinainte de a pleca la facultate. Apoi, ajungand din nou in dreptul fostei case a notaritei, o vila care, daca as fi avut curajul sa ma lupt pentru ea- in primul rand cu ai mei, si aici ma refer la mami- ar fi fost un excelent camin pentru noi toti. Acum da vina, tot ea, pe noi, ca ea „oricum era asa bolnava atunci”,etc, etc.etc. Ea era cea care trebuia sa semi-sponsorizeze achizitia, dar din vesnica ei lipsa de discernamant, iar am tras noi toti ponoasele. Impartirea interiorului vilei este foarte potrivit, curtea mare, acoperita doar de gazon, garaj pentru masina, iesire din bucatarie pe o terasa acoperita cu gresie, ce mai, casa visurilor mele. Unde mai pui ca e si la mica distanta de centru. Dar daca nu am stiut,din nou, sa ma lupt. Zicea cineva ca „nimic nu este intamplator”? Nu prea cred. Ce mari beneficii am sau voi avea, ca stau in continuare unde stateam? E adevarat, apartamentul e destul de spatios, situat aproape de Real si alte zone comerciale. Si totusi aproape de zone verzi, aproape, foarte aproape de lunca Somesului. E o placere sa te plimbi pe digul situat la 50 m de bloc, pana in centrul nou, daca vrei. Deseori am mers sau venit pe jos, mai ales daca vremea sau timpul liber mi-au permis. Pana si vara a fost mai convenabil sa merg pe jos. Asa, chiar daca am facut cate un mic ocol, am mers pe la umbra, nu in autobuze supraincalzite, dupa care mai trebuia sa si astept cu orele. Sau, pe vremea cand s-au facut reasfaltari si se circula doar pe o banda, cozile erau kilometrice si dura o vesnicie sa parcurgi 1-2km. Uneori am mai si bicicletat. Masina nu o conduc. Nici eu nu stiu de ce, in afara faptului ca, daca ar pati ceva, ar fi sfarsitul lumii si numai eu stiu cate mi-as auzi. Asa ca ma lipsesc. Si apoi, mersul pe jos face piciorul frumos, se zice, nu-i asa?

Am ajuns acasa si, in fata usii, toti trei eram cu cheile scoase din buzunar, sa deschidem usa. Cand am realizat, am ras, bineinteles, cu totii. Apoi tata-sefu-Petrica a deschis usa. Am declarat ca ma apuc sa fac ceva de mancare. Din a doua incercare, Petrica a ghicit: aveam sa fac „bundas”, adica paine prajita cu ou. Apoi, la scurt timp a inceput Dr.Grey. A fost un episod foarte comic, daca pot sa zic asa despre un serial dramatic. Situatiile si replicile din acest episod, in schimb, au aratat ca poate exista comic si in mijlocul dramaticului.

Si miine o luam de la capat. Incet, incet, imi revin fortele dupa boala si mai vedem noi ce va fi. Deocamdata, sper, un somn usor.