Menirea noastra

O, rămâi

de Mihai Eminescu

„O, rămâi, rămâi la mine,
Te iubesc atât de mult
Ale tale doruri toate
Numai eu ştiu să le-ascult;

Ȋn al umbrei ȋntuneric
Te asamăn unui prinţ,
Ce se uit-adânc ȋn ape
Cu ochi negri şi cuminţi;

Şi prin vuietul de valuri,
Prin mişcarea naltei ierbi,
Eu te fac s-auzi ȋn taină
Mersul cârdului de cerbi;

Eu te văd răpit de farmec
Cum ȋngâni cu glas domol,
Ȋn a apei strălucire
Ȋntinzând piciorul gol

Şi privind ȋn luna plină
La văpaia de pe lacuri,
Anii tăi se par ca clipe,
Clipe dulci se par ca veacuri.”

Astfel zise lin pădurea,
Bolţi asupră–mi clătinând;
Şuieram l-a ei chemare
Ş-am ieşit ȋn câmp râzând.

Astăzi chiar de m-aş ȋntoarce
A-ţelege n-o mai pot…
Unde eşti copilărie,
Cu pădurea ta cu tot?

(1879, 1 februarie)

Noaptea…

Mihai Eminescu

de Mihai Eminescu

Noaptea potolit si vanat arde focul in camin;

Dintr-un colt pe-o stofa rosa eu in fata lui privesc,

Pan’ ce mintea imi adoarme, pan’ ce genele-mi clipesc;

Lumanarea-i stinsa-n casa…somnu-i cald, molatic, lin.

Atunci tu prin intuneric te apropii surazanda,

Alba ca zapada iernei, dulce ca o zi de vara;

Pe genunchi imi sezi, iubito, bratele-ti imi inconjoara

Gatul…iar tu cu iubire privesti fata mea palinda.

Cu-ale tale brate albe, moi, rotunde, parfumate,

Tu grumazul mi-l inlantui, pe-al meu piept capul ti-l culci;

S-apoi ca din vis trezita, cu manute albe, dulci,

De pe fruntea mea cea trista tu dai vitele-ntr-o parte.

Netezesti incet si lenes fruntea mea cea linistita

Si gandind ca dorm, sireato, apesi gura ta de foc

Pe-ai mei ochi inchisi ca somnul si pe frunte-mi in mijloc

Si surazi, cum rade visul intr-o inima-ndragita.

O! desmiarda, pan’ ce fruntea-mi este neteda si lina,

O! desmiarda, pan-esti juna ca lumina cea din soare,

Pan-esti clara ca o roua, pan-esti dulce ca o floare,

Pan’ nu-i fata mea zbarcita, pan’ nu-i inima batrana.

(1871, 15 iunie)

Inger de paza

                                               de Mihai Eminescu

Cand sufletu-mi noaptea veghea in estaze,

Vedeam ca un vis pe-al meu inger de paza,

Incins cu o haina de umbre si raze,

C-asupra-mi c-un zambet aripile-a-ntins;

Dar cum te vazui intr-o palida haina,

Copila cuprinsa de dor si de taina,

Fugi acel inger de ochiu-ti invins.

Esti demon , copila, ca numai c-o zare

Din genele-ti lunge,din ochiul tau mare

Facusi pe-al meu inger cu spaima sa zboare,

El, veghea mea sfanta, amicul fidel?

Ori poate!… O,-nchide lungi genele tale,

Sa pot recunoaste trasaturile-ti pale

Caci tu – tu esti el.

(1871, 15 iunie)