Sonet la anul 1839

Cezar Bolliac (1813-1881)

Sonet la anul 1839

Din zi in zi mai trista, sărmană Românie;

De două veacuri jalea iti crește ne-ncetat!

Traian se miră, plânge, privește-a ta câmpie

Ce-o știe câmp, odată de Acvil-apărat.

O! Tristă-i suvenirea la cei în agonie!

Amar e când te doare, sa vezi că-esti împilat,

Să-neci a tale lacrămi; să vii, cu bucurie,

A săruta si mâna ce știi că te-a trădat!

Pe cine aștepți oare s-aline-a ta durere?

Pe-acela ce te suge? te calcă în picere?

Pe cei carii te-ar vinde de mii de ori p-un tron?

Te amăgești!… Dar, afla și crede în tăcere:

Orice sălbăticiune în chinuri ia putere…

In fiare crește iute vârtutea lui Samson!

Pentru Bălcescu, de Costache Negri

Costache Negri

(1812-1876)

Pentru Bălcescu

De râvnă spre Maica Țară, inima ta mult pătrunsă

Tu ce faci a se renaște niște vechi izvoare-ascunse,

A strămoșilor izbânde te-ai muncit a da-n lumină

Ș-a lor verde bărbăție de fapte voinice plină.

Astă muncă, astă râvnă, au in sineși mulțămire,

Căci tu ești întâi avutul ce culegi cu răsplătire

În comori necunoscute, ce-au fost pradă de uitare,

Din a căror bogăție tu reverși îmbelșugare.

Nu uita că-n întuneric, pâlpâind scumpe cercări,

Deși râul ne desparte, prin al său curs intre țări,

Tot lucește o făclie de prietene scântei

Pe a căror mică pară, tu drept pravăț să o iei

Ca să-ndrepți găndu-ti vreodată spre Mânjina

ce jelește

Că norocul nestatornic de prieteni o lipsește.

Mânjina, 11 aprilie 1846