STUDENT ROMAN la Londra: “Dumnezeu a fost ucis de Occident, VREAU SA MA INTORC ACASA!” : Cap Limpede

http://m.caplimpede.ro/student-roman-la-londra-dumnezeu-a-fost-ucis-de-occident-vreau-sa-ma-intorc-acasa/

Timisoara, 23 sept.2012

Cu o zi inainte de a incepe Dora facultatea, am facut o mare plimbare, de una singura, insotita doar de aparatul de fotografiat. Ai mei erau rupti de oboseala, dupa curatenia de dupa zugravit, alergatura de achizitionare de toate cele necesare intr-o casa noua. Singura cu vesnicul dor de duca, adica eu, am pornit-o la plimbare.

De acasa am traversat Bul. L. Rebreanu, am ajuns in dreptul Cimitirului de pe Cosminului. Am vazut apoi o vila, dar casa de caramida mi-a placut mai mult. Am traversat fosta Piata Hunedoara .Am facut o poza si intrarii in str. Memorandului, pe care o mergeam adesea, pe vremuri. Eu cu aceste denumiri de strazi m-am obisnuit. Din 1974, cand am ajuns eu in Timisoara, ca studenta, si pana in anii de dupa Revolutie, cand s-au schimbat denumirile multor strazi,  -cu ce scop? nu voi intelege niciodata- eu aceste denumiri le-am retinut si pe cele noi vesnic le uit :). Deci, am ajuns sa traversez si Piata Crucii, unde statea un amic de-al nostru pe care , de cate ori il vizitam, Dodi trebuia musai sa se dea pe leagane. Acum nu mai sunt  😦   Am trecut pe langa spitalul Bega, unde a venit pe lume Dodi. Parca a fost ieri… Si maine incepe facultatea…Amintiri, peste tot amintiri…

Vizavi de Facultatea veche de arhitectura, pe terenul de sport, Poli juca un meci cu o echipa. De departe am auzit galeria de suporteri, ce-si faceau datoria. 🙂 Am ajuns si pe Parvan, am admirat niste constructii super-moderne, cred ca viitoarea biblioteca si am traversat. Am mai tras niste poze Universitatii de Vest si directia apa!  Ma chema malul Begai. 🙂 Surpriza: pe Bega circulau tot felul de hidrobiciclete, sub forma de lebede. Frumoase! Am mers pana la Podul Michelangello, l-am trecut si am intrat putin in Parcul Rozelor, cat sa fac cateva poze si acolo. Apoi am mers spre Parcul Copiilor. In fata, de cativa ani au plantat niste monstruozitati de „pasari” de metal si, parca grozavia nu era destul de mare, au pus si pietris in locul rondourilor de flori! Au ucis atmosfera si frumosul, dintr-o singura lovitura, in aceea zona! De cate ori le vad, nu pot sa nu ma revolt! Pasarile sunt oribile, iar pietricelele care au luat locul florilor, vara se incing si radiaza caldura, de parca nu ar fi deajuns a caldura de la asfalt! Sunt foarte suparata pe  asa zisele decoratiuni cu pietris, in zone care vara nu sunt protejate de razele solare. Cand? Cand va fi prea tarziu, (daca nu este deja!) se vor trezi responsabilii cu decorarea oraselor, ca avem nevoie de mai multi arbori si arbusti, sa produca oxigen si pamantul inmagazineaza caldura, nu o radiaza inapoi,si  sa nu ne…”ucida” prin supraincalzirea aerului, facandu-l irespirabil, si din aceasta cauza, nu numai a gazelor de la masini?

Dar sa revin la povestirea mea, caci dincolo de…”monstrii”, am intrat in lumea copiilor, asa cum scria la poarta Parcului Copiilor. Cativa ani nu a fost nimic in parc si am fost necajiti, desi nu mai locuiam in Timisoara. Cand am auzit ca s-a refacut, ne-am bucurat toti, si mari si mica 🙂 Am auzit doar ca e frumos, dar nu am apucat sa-l vad. Si intr-adevar, e foarte frumos noul parc. Cand era Dora mica, locuiam aproape si o aduceam zilnic aici si in Parcul Poporului. Ea le zicea Parcul Mare si Parcul mic. Parcul mare nu era asa frumos ca acum, dar tot era fascinant pentru piticoata mea! 🙂 Si in Parcul mic ii placea, ca pe vremea aceea erau o gramada de leagane, chiar vizavi de str.Ofcea si ne dadeam „hinta-palinta”(uţa-uţa, tradus din limba maghiara) acolo, de cand nu avea nici un an 🙂 Oh, amintiri, amintiri! Si mai frumoase, si mai putin… Am revazut in Parcul Copiilor si locul unde adesea am pescuit, sperand sa se repete partida aceea grozava, dintr-o noapte de vara, cand impreuna cu prietenii Gabi si Horea, am prins o multime de platici. Dar asta e o alta poveste! 🙂 Vizavi, bineinteles, pescari 🙂 Parcul era plin de parinti, bunici si copii. Dar si cei mari traverseaza cu placere parcul de la un capat la altul, nu neaparat sa se plimbe, ci si pentru ca scurteaza foarte mult distanta dintre Str. Michelangello si Bul. Revolutiei de la 1989. ei bine, asta a fost! La final,  am traversat podetul peste Bega, in dreptul Parcului Poporului, dar, din pacate, m-au lasat bateriile la aparat. Bineinteles ca a doua zi nu mai puteam de dureri de picioare! 🙂 Insa mai aveam o gramada de treaba, asa ca…a trecut. Toate sunt trecatoare, si bucurii, si necazuri, si cele bune, si cele rele…si la urma, si noi. Cineva zicea ca nu conteaza cat, ci cum traiesti. Si sunt de acord! 🙂

Această prezentare necesită JavaScript.

La multi ani ROMANIA!

harta

La multi ani, romani de pretutindeni!

Ziua națională a României a fost între 18661947 ziua de 10 mai, apoi, între 19481989ziua de 23 august. Prin legea nr. 10 din 31 iulie 1990, promulgată de președintele Ion Iliescuși publicată în Monitorul Oficial nr. 95 din 1 august 1990, ziua de 1 decembrie a fost adoptată ca zi națională și sărbătoare publică în România. Această prevedere a fost reluată de Constituția României din 1991, articolul 12, alineatul 2. Opoziția anticomunistă din România a pledat în 1990 pentru adoptarea zilei de 22 decembrie drept sărbătoare națională, fapt consemnat în stenogramele dezbaterilor parlamentare.[1]

Mai multe in http://ro.wikipedia.org/wiki/Ziua_na%C8%9Bional%C4%83_a_Rom%C3%A2niei

Ordinea prioritatilor

Avem falsa impresia uneori ca nu putem trai fara cutare sau cutare lucru sau persoana. Intra pe neobservate in vietile noastre, ne fac placere, mai mult, din ce in ce mai mult, apoi dispar… Si simtim un gol imens, parca ne blocam fizic si mental… Parca nu mai avem aer… Suferim, de-a dreptul! Si asta pana reapar in vietile noastre, cand rasuflam usurati si  ne amagim ca nu vor mai disparea niciodata, ca ne vor fi alaturi, orice s-ar intampla… Dar,…nu este asa… Dupa o perioada de calm relativ, dispar iar…. Si iar, lipsa de…aer, blocaj…. Sevraj, de-a dreptul… Dupa un timp realizezi ca aceast obiect sau …. persoana – si mai grav!- iti face mai mult rau decat bine, dar nu poti, pur si simplu nu poti sa te debarasezi de … ea…el… Si mai apoi incepe adevaratul cosmar: esti acuzata de ce n-ai facut sau de ce ai facut, de vrute si nevrute…., ma rog, un intreg circ, fara rost si fara noima. Plangi, te dezvinovatesti- de care vina?- si simti si spui ca nu poti trai fara… Dar in zadar… Acuzatiile nefondate curg, neincetat…

Si asa trece un timp, in care-ti este tot mai clar, ca mai bine a fost fara… Dar nu ai taria sa te rupi de acest… aceasta…”dependenta”….. Pana intr-ozi, cand, pe neasteptate, primesti o lovitura zdavana in moalele capului, cand afli ca cineva cu adevarat drag tie, sufera de o grava maladie. Si atunci, brusc si pe neasteptate te trezesti! Si vezi foarte clar, cine si ce iti este cu adevarat important in viata….

Restul… e restul….

Biserici in constructie

Această prezentare necesită JavaScript.

Ciudat, foarte ciudat! Ne-am mutat de doua ori pana acum si am tot nimerit sa apartinem de biserici in constructie. Aceasta din prima fotografie este ultima, pana acum. Cand ne-am mutat in urbea mea natala, Satu Mare, era doar fundatia si portiunea de la baza, in care se tineau si se mai tin si acum slujbele. Se apropie de finalizare, si se pare ca si de aici voi pleca, nu peste mult timp. Cel putin asa sper.
Prima biserica in constructie din viata mea a fost cea de la intersectia strazilor Gloria cu Stefan cel Mare, in Timisoara. Fiica mea era mica, doar de cateva luni, cand, intalnind o vecina, din vorba in vorba am aflat de acesta prima biserica. Traversam o perioada mai dificila din viata si vecina mi-a amintit de dreapta credinta si m-a indemnat sa merg acolo, fiind cea mai apropiata de locul unde stateam.Mi-a placut ideea si pentru ca puteam sa merg si cu fie-mea  cu caruciorul. Din pacate strada Gloriei ce trebuia s-o strabat, era sparta si neasfaltata, dar si locuita, in casele darapanate, de tigani. Mi-era cam frica, dar m-a pazit Cel de Sus, stiind ca merg la casa Lui. Si, ca de obicei cand merg la biserica, ma intorceam cu sufletul impacat si usurat. Azi am vizitat-o, aflandu-ma in Timisoara.

A doua biserica in constructie am intalnit-o cand ne-am mutat la „casa mare”cum ii zicea Dora. De fapt era doar un apartament cu doua camere. Dora mea era mica, de vreo 2 ani si jumatate. Ei i se parea mare, fata de garsoniera unde am stat. 🙂

Si din nou am mers duminicile in casa Domnului. Cartierul era destul de mare si credinciosi destui, asa ca, de unde initial fusese doar o bisericuta improvizata, din lemn, s-a construit, in timp, din donatii mai mult, cred, si micuta dar frumoasa biserica din imagine.

Sunt convinsa ca exista un mesaj in aceasta coincidenta, de a ne muta noi de fiecare data in apropiere de biserici in constructie. Probabil ca si noi avem ceva de „construit” in acea zona. Si noi, alaturi de ceilalti oameni, rude, prieteni, vecini. In fiecare zi punem si noi cate o caramida la constructia vietii noastre si a celor din jur, asemeni celor care ridica aceste minunate locase de cult. Cred ca acesta este mesajul.