Galerie: O onomastică mai… altfel

Era o zi însorită și cald, 8⁰, la început de ianuarie. Sărbătoare mare, Sfântul Ioan. Pentru 36 de ani a avut ca socrii un Ioan și o Ioana. Apoi a divorțat. El a plecat peste țări și mări și s-a recăsătorit. Ea a rămas lângă fiica ei, deși avea majoritatea rudelor în orașul natal, mai ales o mătușă tare dragă, soră a mamei. In ziua aceea de Sfântul Ioan, și-a sunat fosta soacră și a felicitat-o. Soacra era foarte bucuroasă de fiecare dată, când o felicita. Emilia nu mai mergea s-o felicite, când veneau și ceilalți musafiri, căci știa că vor vorbi pe Skype cu fostul ei soț, a cărui nevastă actuală nu voia sub nici o formă să aibă relații normale, omenești, cu ea. Și fosta cumnată, deși mai mică bine decât ea, se purtase urât cu ea. Așa că, i-a venit o idee care i-a încălzit sufletul: se va duce la mormântul fostului socru, cu niște flori și o lumânare. Zis și făcut. Trecuseră aproape 2 ani de când murise socrul și nu își mai amintea exact unde este mormântul. La început a umblat printre morminte, rugându-se să îl găsească. După un timp, s-a gândit să se întoarcă la intrarea in cimitir, să întrebe de la administrator. Și se porni int-acolo, când observă un om cu niște unelte și un coș de nuiele, pe care le-a pus într-o anexă a cimitirului. Apropiindu-se, îl întrebă dacă el e administratorul, și dacă știe cam unde e mormântul căutat de ea. Și răspunsul a fost”da” și omul a fost foarte amabil și a ajut-o, dar tot nu găseau ce căutau. Atunci ea și-a dat seama, abia atunci, că îl poate suna pe fostul cumnat, ca să afle exact locul căutat. Și, cu ajutorul acelui om de treabă, administratorul, și cu indicațiile primite prin telefon, a găsit mormântul. Adusese o floare la ghiveci, care rezista și iarna afară, dar problema era că locurile de veci erau acoperite cu o placă. Și-a amintit cu cât de mulți ani în urmă și-au luat bătrânii, pe atunci inca nu așa bătrâni, locurile de veci. Erau foarte calculați, in toate. Casa lor, deși stăteau la bloc, strălucea de curățenie întotdeauna. Și Emilia și-a amintit cu nostalgie de vremurile când erau cu toții împreună, de onomastica socrilor. Dar…viața merge înainte și nu știm ce ne aduce ziua de mâine. Doar Dumnezeu cel Bun știe. Revenind la situația actuală, Emilia avea o sarcină: să facă loc pentru floarea adusă de ea, in suporturile de flori de pe lateralele mormintelor. Și, descurcăreață ca întotdeauna, a găsit un pahar spart de lumânare prin apropiere și a scormonit pământul cu el, prin suport, până și floarea ei a avut locul destinat. Mulțumită, plină de noroi pe mâini, a aprins lumânarea și a spus un Tatăl nostru și o Născătoare de Dumnezeu, a mai stat un pic. Și-a amintit cum era când mergeau cu toții la mormântul unui văr mai in vârstă a socrului, într-un sat apropiat. Locul era situat pe un delușor, și se vedea până departe în zare, foarte frumos! Spunea adesea că așa un loc de veci i-ar placea, cu așa o priveliște. Credea că acolo trupul ei s-ar fi odihnit în pace, până în veacul veacurilor. Nu mare i-a fost mirarea când, revenind cu familia pe meleagurile natale, unde au locuit câțiva ani, obligați de împrejurări, s-au dus la mormântul bunicilor din partea mamei Emiliei și priveliștea era tot la fel. Mormintele erau pe un loc înalt, iar la vale se vedeau casele și gospodăriile locuitorilor, și se vedea până in zarea îndepărtată. De-a lungul vieții ei a găsit multe similitudini între locurile ei natale și între cele ale fostului soț, situate la sute de km depărtare. In afara locurilor de veci, au găsit lângă ambele localități unde au trăit, cate un sat cu denumiri asemănătoare, unde se duceau la pescuit, la un grătar, la o baie în rău. Au trăit în locuri foarte frumoase și ieșirile la pescuit ii uneau, pentru că, de la o vreme, și Emilia prinsese gustul pescuitului. Dacă el era pescar pasionat, ea era pătimașă după ieșirile în mijlocul naturii, la pescuit. Dar asta este o altă poveste. Deocamdată Emilia se întorcea spre casă, când sună telefonul ei. La celălalt capăt, era prietenul ei, care voia să se împace cu ea. Parcă făcuse „bunu”- fostul socru, o minune, pentru că Emilia și prietenul ei erau în mijlocul unei crize sentimentale(cine mai știe a câta), dar el dorea pace. Ajunsă acasă, Emilia a avut o lungă și frumoasă convorbire cu prietenul ei. A doua zi urma să se întâlnească. Și așa, viața merge înainte. La pescuit se zice că dacă nu merge peștele, schimbă locul și îți mărești șansele. Adică schimbi locul, schimbi norocul.

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s