Arhivele lunare: august 2018

Pentru Bălcescu, de Costache Negri

Costache Negri

(1812-1876)

Pentru Bălcescu

De râvnă spre Maica Țară, inima ta mult pătrunsă

Tu ce faci a se renaște niște vechi izvoare-ascunse,

A strămoșilor izbânde te-ai muncit a da-n lumină

Ș-a lor verde bărbăție de fapte voinice plină.

Astă muncă, astă râvnă, au in sineși mulțămire,

Căci tu ești întâi avutul ce culegi cu răsplătire

În comori necunoscute, ce-au fost pradă de uitare,

Din a căror bogăție tu reverși îmbelșugare.

Nu uita că-n întuneric, pâlpâind scumpe cercări,

Deși râul ne desparte, prin al său curs intre țări,

Tot lucește o făclie de prietene scântei

Pe a căror mică pară, tu drept pravăț să o iei

Ca să-ndrepți găndu-ti vreodată spre Mânjina

ce jelește

Că norocul nestatornic de prieteni o lipsește.

Mânjina, 11 aprilie 1846

Zori, de Federico Garcia Lorca

Zori

Sufletul meu întristat
lângă marginea pădurii
simte durerea iubirii
și visul de depărtări.
Lumina zilei mi-aduce
semințe de nostalgie
și tristețea fara ochi
din adâncul inimii.
Marele mormânt al nopții
își ridică negrul văl,
ca zorii zilei s-ascundă
imensa culme-nstelată.

Ce voi face-n acest câmp,
culegând cuiburi și ramuri,
înconjurat de-au doresc,
cu sufletul plin de noapte?
Ce voi face, de ai ochi
morți pentru lumina clară,
și nu-ți simt in carnea mea
focul privirilor iară?

De ce pe veci, te-am pierdut,
in acea-înserare blândă?
Sufletul meu e pustiu
că o stea care se stinge.

(Granada, aprilie 1915)