Galerie: Ana Blandiana- La multi ani

ana_blandianaAna Blandiana, pe numele ei real Otilia Valeria Coman, (n. 25 martie 1942, Timișoara) este o scriitoare și luptătoare pentru libertate civică în România. Înainte de revoluția din 1989, faimoasă disidentă și apărătoare a drepturilor omului, a avut curajul să-l înfrunte direct pe dictatorul Nicolae Ceaușescu prin declarații publice în interviuri acordate postului de radio Europa Liberă și unor publicații din străinătate.

Ana Blandiana s-a implicat în viața civică printr-o serie de acțiuni în cadrul Alianței Civice. În prezent conduce Memorialul de la Sighet, un institut de studiere a crimelor comunismului, cu un centru de cercetare care organizează anual conferințe, sesiuni științifice și expoziții pe tema fenomenului totalitar. Continuare in http://ro.wikipedia.org/wiki/Ana_Blandiana sau http://en.wikipedia.org/wiki/Ana_Blandiana .

Iata una din poeziile ei:

Învaţă-mă să ard întunecat

Lasă-mă să m-aprind de întunericul tău,
În lumina feroce
Învaţă-mă să ard întunecat,
Modelează după forma aripilor
Flacăra mea
Şi purific-o de orice culoare.
Sau,
Şi mai bine,
Dă-mi o sămânţă de întuneric,
S-o îngrop în pământ
Şi-nvârte mai repede anotimpurile
Să crească,
S-o seamăn din nou.
În lumina feroce
Ar fi atunci păduri şi lanuri,
Crânguri, livezi, pajişti şi codri de noapte.
O beznă tandră
În care am putea muri oricând am vrea,
Un întuneric în care
N-am mai fi frumoşi, nici buni,
Ci doar singuri,
Şi nemaitrebuind să privim,
Închizând ochii, am putea vedea.

La multi ani inca odata!

 

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s