Galerie: Poduri timisorene&amintiri (1)

Această prezentare necesită JavaScript.

Timisoara a fost si a ramas un oras frumos. Drumul vietii mele m-a adus din nou aici, pentru o vreme, in mijloc de octombrie. Am mai prins cateva zile frumoase, calde, de toamna. Asa ca am pornit la plimbare, inarmata cu aparatul de fotografiat. Si unde e mai frumoasa Timisoara, decat pe malul Begai? Cel putin pentru mine, care am locuit o vreme foarte aproape, nu este loc mai frumos. Si asta datorita parcurilor si zonelor de agrement care se insira de-a lungul Begai, in oras. Mi-am inceput plimbarea pornind din zona facultatilor Electro, Informatica si Mecanica, ale Institutului Politehnic, si, stand cu spatele la  ele, am inceput sa fac fotografii. Bineinteles ca frumoasa si impunatoarea cladire a catedralei trebuia s-o pozez!🙂 Am coborat pe malul apei. De vizavi am imortalizat si „Gradina Banateana”, care acum arata cu totul altfel ca pe vremea studentiei mele. Este un restaurant foarte elegant. E frumos, dar parca pe vremea aceea era mai frumos! Probabil pentru ca ne permiteam si noi studentii sa-i trecem pragul si pentru ca eram tineri, frumosi si nebunatici🙂

Am trecut pe sub podul Tineretii, ce leaga Bul. Mihai Viteazul de Bul. Regele Ferdinand. Doua vaporase stateau lenese pe maluri. Vizavi, imediat dupa scarile ce coboara in apa, am fost adesea la pescuit. Intr-un sfarsit de septembrie, pe o vreme calda, mai multe seri de-a randul am fost impreuna cu prietenii nostri Pityu si Icu, la pescuit. A fost o saptamana cand s-au prins crapi si nici pe noi nu ne-a ocolit norocul. Mai amuzant a fost cand Icu, fiind ea asezata foarte aproape de un felinar, a prins un crap, dar cand a ridicat undita, a lovit-o de felinar. Pestele a scapat din carlig, dar s-a oprit pe dalele dintre mal si apa. Pityu a venit s-o ajute, a luat in palme pestele si a zis: „Vai ce frumos e!” In clipa urmatoare, „frumosul” a facut un salt direct in apa si… dus a fost!🙂 Icu bombanea furioasa, iar noi ne prapadeam de ras🙂 Onoarea noastra de pescari a fost salvata totusi de Petrica in acea seara, cand a agatat un crapcean si nu l-a iertat: in minciog, apoi in juvelnic i-a fost locul, iar a doua zi in tava la cuptor, spre bucuria fiicei noastre🙂

Am mai pescuit de multe ori in acel loc, dar n-a mai fost asa amuzant si nici n-am mai prins ceva semnificativ. In oras rar se prindeau pesti mari, dar avantajul era si este, ca se poate ajunge pe malul apei usor, pe jos, cu bicicleta sau cu mijloacele de transport in comun. E deconectant si uneori si util, daca se aduna cativa pesti sau chiar si pestisori, gen obleti, numiti schneideri in Timisoara. Pentru ca au trait si nemti aici, pescarii timisoreni au pastrat numele pestilor din limba germana. Am aflat asta pe vremea cand am avut noi magazinul nostru, unde comercializam undite, mulinete si alte ustensile de pescuit. Pe timp de iarna, mai ales primavara timpuriu, cand dadeau primele raze de soare, o captura de cativa schneideri era binevenita si partida de pescuit o placere.

Am continuat drumul meu pe langa Parcul Alpinet. Mi-am amintit de Cursa ratustelor in aceea zona, la care am participat si noi, cu cativa ani in urma. Intamplator am ajuns acolo, tocmai intorcandu-ne dintr-un concediu de la Herculane. Copila noastra a fost foarte incantata sa asiste🙂 Am trecut apoi pe langa restaurantul-terasa Flora. Acolo am fost cu multi ani in urma, prima data la un restaurant din Timisoara, invitata fiind de un domn care m-a pregatit pentru admiterea la facultate. Am pastrat multi ani de-a randul prietenia, mai ales cu mama lui, care mi-a fost ca o a doua mama in acest oras unde practic eram singura.

Am urcat apoi pe podul de la Maria, numit asa deoarece in apropiere este o frumoasa statuie a Fecioarei Maria. La picioarele podului, pe malul celalalt e restaurantul care se numea „Vaporul”, pe vremea studentiei mele. Acolo mai rar am fost cand mai ieseam cu colegii la bere, fiind mai departe. Acum e acoperit si probabil e folosit si in anotimpurile mai reci.

Am continuat drumul pe Splaiul Tudor Vladimirescu. In dreapta a ramas cladirea Universitatii de Medicina si Farmacie „Victor Babes”. Cativa pasi mai incolo, pe stanga, o cladire relativ noua, a bisericii baptiste, iar la capatul celalalt al aceleasi strazi, biserica ortodoxa din Kuttl. In dreapta, un alt pasaj pietonal peste Bega: podul de fier.

Mergand inainte, peste catva timp am zarit podul de la gara, asa-zis, deoarece traversandu-l, se ajunge la Gara de Nord din zona Iosefin. Si Doamne de cate ori l-am traversat, ori in drum spre gara, si de acolo spre orasul meu natal sau spre destinatii de vacanta, fiind eu venita la facultate in Timisoara, apoi stabilita aici. Abia din 1988, cand ne-am luat masina, am mers la gara, trecand peste acest pod, doar ca sa-i asteptam pe parintii mei, veniti in vizita la noi. Vizavi am vazut si fostul hotel unde am fost cazati pentru o noapte, cand eram eleva si am mers intr-o excursie, pornind de la Satu Mare, pana in fosta Iugoslavie la Belgrad. Atunci am vazut prima data Timisoara si cu toata oboseala drumului, mi-a placut mult orasul, vizitat scurt, intr-o plimbare pe jos, de la gara pana in Piata Operei si inapoi. Tot cu ocazia acelei excursii „mi-am pus in valoare”🙂 talentele de comercianta innascuta🙂 , cand la sarbi in piata am vandut lenjerie de corp(am vandut tot!)🙂 si in schimbul banilor am luat cadouri pentru parinti si sora mea🙂 . Imi amintesc si acum ce suparata am fost pe surioara mea de vreo 2 ani, cand a demontat urgent papusa mica ce era dotata si cu vana cu dus, ce i-am adus-o cadou :)….

A urmat podul Pietei Iosefin, numit si podul Eroilor sau de la Elba, deoarece pe malul celalalt este fabrica Elba. Si iarasi amintirile… In ultimii ani inainte de a ne muta din Timisoara la Satu Mare, am cunoscut niste prieteni de-ai cumnatului meu, care lucrau la Elba. Si am fost impreuna adesea, cateva familii,  la iarba verde si ne-am distrat grozav. Ehehe, unde sunt acele vremuri frumoase?

A urmat podul Muncii, care duce de la Autogara la Fabrica de tigari. Mai in aval de el, pe partea pe care ma aflam, am pescuit cu prietenii nostri Horea si Gabi, care se mutasera acolo, plecand din vecinatatea complexului studentesc, unde stateam noi. I-am cunoscut venind ei ca si clienti la noi la magazin. Apoi incetul cu incetul, ne-am imprietenit. Ei nu aveau copii si fiica noastra fiind de vreo 3 ani, cand toti copiii sunt foarte dragalasi, au indragit-o mult. Horea a poreclit-o „Dovlecel” si Gabi era topita dupa ea si reciproc. Practic noi nu mai existam pentru ele doua, cand se intalneau🙂 Nu mai stiu nimic de demult de ei, din pacate😦 Daca am intrat in al noualea an ca ne-am mutat din Timisoara… Erau cativa pescari si acum pe malul Begai, dar nici unul nu era Horea, ca de Gabi ultima data cand am avut vesti, stiam ca e in Italia… In zare, Fabrica Solventul, si alte amintiri. Lucrand eu la”Guban”, intre 1980 si 1991, unde se foloseau si produse de la Solventul, am participat odata la o „masa tovaraseasca” tinuta la cantina Gubanului, dupa un simpozion pe teme de produse chimice. Am avut onoarea sa stau la masa in apropierea domnului director de la Solventul si a altor personalitati de marca din  bransa. Curios mi s-a parut mie, o micuta inginera, cat de…oameni erau chiar si directorii…🙂

Am incheiat plimbarea mea, intorcandu-ma si facandu-mi cumparaturi din Piata Iosefin. Nu va pot spune cum ma dureau picioarele dupa asa o… „plimbare”pe jos. Dar am fost foarte multumita de priveliste si de amintirile retraite.

Initial aveam de gand sa scriu despre aceste poduri istoric vorbind, dar au facut-o altii inaintea mea. Pe cei interesati ii invit sa consulte si http://wikimapia.org.

Ar mai fi multe de spus, la categoria amintiri, dar sper ca voi avea ocazia cu alte prilejuri.

3 gânduri despre „Galerie: Poduri timisorene&amintiri (1)

  1. Orasele noastre sant foarte frumoase: Urbanistica europeana, si sensul de comunitate si estetica au fost mostenite si dezvoltate de cel putin 150 de ani . PAcat ca in in perioada de dupa razboi s-au daramat multe cartiere ( in speecial in Bucuresti) ca sa faca loc de cultul personalitatii palatine.
    Pe aici istoria nu reprezinta mare lucru si estetica e mai mult in luminile fluorecente, noaptea; in timpul zilei nimic nu e impresionant. Centru orasului Seattle este foarte frumos, in stilul ffrancez de la sfarsitul secolului XIXlea si cum e centrul oraselor de-acasa.
    Foarte frumos articol!

    • Si in Timisoara ar mai fi loc de restaurari. Bunaoara, cladirea fostei Facultati de Electrotehnica, e lasata in paragina, desi este o constructie superba, care a fost sediul facultatii de electrotehnica de prin anii 1935. 1937(Vezi Wikipedia I.P.T.) Pe aici am trecut recent si fiind eu studenta in Timisoara intre 1974 si 1979, deseori am fost pe acolo, pentru ca era ssi sediul unei vaste biblioteci. Nu e rau ca se construiesc noi sedii, cu arhitectura moderna, dar cred ca s-ar gasi functionalitate si cladirilor vechi, de ar fi readuse la viata.

      • Da, asa s-e intampla psete tot in lume acum. NU stiu de ce, dar probabli ca este legat de bani, si cine ii ia ca sa construiasca. Cladiri in conditie buna, cu atata istorie, cu amintiri formative pentru asa de multi oameni sant distruse intr-un fel sau altul, si rup inma celor care isi amintesc de propria viata: e cel mai usor sa desaddacinezi putin cate putin oamenii, fara sa-i deportezi de al nord la sud si de la est la vest. Si asta creaza un sens de nestabilitate, control implicit! In final bani care se puteau folosi cu rost, sant alocati la…nimic public si important.

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s