Galerie: Unchiu’ Mihai

Eu așa l-am cunoscut, sub acest nume pe calugarul Mihai Neamtu. Prima amintire despre el o am de când aveam 12-13 ani. A venit la noi in vizită și, în timp ce discuta cu mama si cu una din mătușile mele în bucătărie, eu m-am pus lângă sora-mea, în cameră, și am adormit. Locuiam încă pe strada Horea, la etajul trei. Cum ieșeam din apartament, până la casa scărilor, era un balcon lung, neacoperit, care era pe lateralul blocului. Nu știu nici în ziua de azi ce am visat și nici nu mi s-a mai întamplat, dar atunci, așa dormind, m-am ridicat și am dat să ies din apartament. Unchiu Mihai, a simțit de acolo din bucătărie că se întamplă ceva și așa au reușit să mă descopere, pe mine somnambula, tocmai când deschideam ușa de la intrare a apartamentului. Dacă ieșeam, puteam foarte ușor să cad în gol, de la înalțimea etajului III. Dar el m-a simțit. Când m-am trezit, nu-mi aminteam nimic. Cert este că mi-a salvat viața. Pe unchiu Mihai îl consultau toate rudele mele și multă lume din imprejurimi, ba chiar din toată țara, mama si matusile mMănăstirea Prilogele de asemenea, daca sufereau de vreo boala sau aveau ceva probleme. Unchiu fusese călugăr si avea multa credinta, cunostea plantele medicinale si recomanda ceaiuri si rugaciuni, sau sa tina post, celor care veneau sa-i ceara sfatul. Toata lumea il iubea si il respecta. In urma intamplarii cu plimbarea in somn, unchiu le-a recomandat alor mei ca in vacanta sa ma duca, impreuna cu sora mea, la el la Prilog, un sat de langa Orasu Nou, unde locuia impreuna cu sora lui, matusa Ana, cum ii ziceam noi. Zis si facut. Indata ce a inceput vacanta, mama ne-a pus lucrusoarele intr-o valiza mare si ne-a debarcat la Prilog. Nu prea eram eu incantata de perspectiva. Nu-mi placea sa stau nicaieri fara parinti. Mi-era dor de ei, desi de multe ori veneau acasa obositi si nervosi si nu era chiar o atmosfera de lapte si miere. Si totusi, acasa era acasa…Ajungand la Prilog, nu mica mi-a fost mirarea cand am intalnit acolo doi nepoti de-ai unchiului, pe Traienel si Marinel. Asa le zicea unchiu. Traienel era cel mic, cam de o varsta cu sora-mea, adica 3-4 ani, iar Marinel, cam de varsta mea. Pe moment nu m-a incantat nici compania lor. Nu-mi placea de loc sa stau acolo. In afara de lipsa de confort de la tara, mai erau si rugaciunile, care le faceam impreuna, in genunchi, indelung. In primele zile mi s-a parut insuportaabila sederea noastra acolo si am planuit, singura, sa evadam cu sora mea si sa mergem acasa. Am aflat cand pleaca autobusul spre Satu Mare, am facut valiza si, intr-o dimineata, am trecut la actiune. Am sarit pe geamul cam inalt de la casa. Sora mea urma sa-mi arunce geamantanul. Dar era prea greu si, fara sa stea pe ganduri, s-a dus la matusa Ana si a chemat-o sa ridice pe pervaz valiza, ca noi vrem sa fugim acasa.🙂 Bineinteles, cand au aflat matusa, apoi unchiul, ce intentii aveam, s-au suparat. Ne-au mustrat doar si, cand au venit parintii sa ne vada, le-au spus de isprava noastra. Vrand-nevrand, am mai ramas acolo o vreme. Nu mai imi amintesc altceva decat ca, la un moment dat, am inceput sa ne intelegem, noi copiii intre noi. Cei mici se jucau intre ei, iar eu cu Marinel am descoperit un atlas geografic si ne duceam in gradina, puneam o patura pe care ne asezam si ne jucam un joc inventat de noi. Deschideam atlasul. Unul trebuia sa inchida ochii si celalalt fixa in gand o localitate de pe harta. Apoi deschideam ochii, si, ghidata cu indemnuri de „cald,caldut sau rece” ghiceam sau nu, localitatea la care se gandise celalalt. Si alte jocuri, de-ale copilariei de atunci: prinsa, scunsa, etc. O data stiu ca am mers la plimbare cu sora-mea prin sat si am ajuns si la un cinematograf in aer liber. Da, acolo in acel sat, era si asa ceva. Sora mea a fost fascinata. Cand ne-am intors din vacanta, a povestit tuturor incantata, de cinematograf. Au trecut anii…L-am mai revazut pe unchiu Mihai cand sotul meu s-a imbolnavit de o boala de piele, de care doctorii nu reuseau sa-l scape. Ceaiurile lui unchiu in schimb, si-au facut efectul. Dupa si mai multi ani, am aflat ca a murit unchiu Mihai. Cu totii l-am regretat. Cand ne-am mutat in urbea mea natala, intr-o primavara, mama a insistat sa mergem sa revedem satul, casa unchiului. Se construise un curtea lui o manastire foarte frumoasa. Atat el, cat si sora lui, sunt inmormantati acolo, in jurul bisericii. Cat am stat langa mormantul lui, mi-au revenit in minte zambetul lui blajin cu care ne intampina si blandetea glasului cu care ne vorbea. O liniste si pace placuta mi-au patruns in suflet, asa cum am simtit totdeauna la mormintele celor dragi, plecati dintre noi. Am aflat de la parintii mei ca unul din nepotii unchiului Mihai a intemeiat o mica intreprindere, unde produce diverse tincturi din plante medicinale, dupa retete de la unchiu mostenite. Retetele de ceaiuri, precum si rugaciuni ale lui, unchiul Mihai le-a dictat discipolului sau spiritual Partenie Lamurean. Inca din timpul vietii unchiului, s-a dat dreptul de publicare lui A. Horia Chetianu. S-au mai tiparit cartile „Ceaiuri de viata lunga ale Calugarului Mihai Neamtu” de catre Editura Dacia si „L-a cunoscut pe Unchiu’ Mihai”. Despre unchiu Mihai puteti citi si in : http://prilog.myforum.ro/-vp2.html

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s