Galerie: Noaptea de ianuarie

de Alexandru Macedonski       

Alexandru Macedonski

                                       I
Deznădejde fioroasă, strălucitu-mi-ai pe frunte
Şi ȋncinsu-m-ai cu flăcări care-ntreg m-au mistuit,
Nu mi-ai pus pe piept o stâncă, mi-apăsaşi pe el un munte,
Dar mi-ai dat ş-a ta putere spre a nu fi de el strivit.
Ȋmi facuseşi o coroană ce ca pietre nestemate
Avea lacrămile mele ce luceau la focul tău;
M-ai ţinut ȋn orice clipă cu simţirile-ncordate,
Mi-ai fost soră preaiubită şi mi-ai fost şi crud călău.
Ca Iacov frumos şi tânăr ce-adormise la fântână,
Deşteptat fără de veste de un ȋnger lucitor,
Mă chemaşi la luptă cruntă şi ai vrut să-mi fi stăpână
Şi să-mi pui pe beregată uriaşul tău picior…
Ca Iacov intrai ȋn luptă ş-am ieşit ca el de-asemeni,
Şi nici tu nu eşti ȋnvinsă şi nici eu ȋnvingător,
Dar alături de-oboseală ne-am culcat ca nişte gemeni
Ş-am dormit, de este-o vreme, ȋntr-un somn ȋngrozitor.
Lumea care este-o mare cu talazuri furtunoase
Mi-a văzut a vieţei navă ici şi colo alergând,
Dusă-n voia ȋntâmplărei pe-adâncimi ȋntunecoase,
Care n-au fost măsurate nici de ochi şi nici de gând.
Spre limanul care-l caut mă tot duce-a mea simţire,
Dar pe când ȋl cred aproape nici ȋn suflet nu-l găsesc,
Şi pe veci aceeaşi groază port şi-n minte şi-n privire,
Către nici un ţărm al vieţei n-am s-ajung să odihnesc.

Lemnul dacă arde-n vatră a rămas cenuşă rece,
Ce mai caut oare-n lume dacă-am dat tot ce-am avut?
Sunt un soare care-apune, sunt un cântec care trece,
Sunt o frunză care zace pe al vieţii negru lut.
M-am născut ȋn nişte zile când tâmpita burghezime,
Din tejghea făcând tribună, legiune de coţcari,
Pune-o talpă noroioasă pe popor şi boierime;…
Zile când steagul libertăţei e purtat de cărciumari.

II
Inimi reci ca vântul iernei, psalmodii pe-acelaşi metru,
Voi, ce vecinic ȋnfrânate de al liniştii tic-tac
Regulat orele vieţii bateţi ca un cronometru,
Ştiu ca versurile mele ȋn adâncul vostru tac.
Ele nu vă spun nimica, – sunt cuvinte fară viaţă,
Cel mult sunete deşerte pentru moartea ce vă-ngheaţă;
Dar pe harpa mea de aur poezia va zbura
Şi acum şi totdeauna; – şi puteţi rămâne mute…
Lara şi Romeo vocea vor veni să-mi ȋmprumute,
Şi cu dânşii pe-ai mei umeri aplecaţi ca nişte ȋngeri
Se vor smulge de pe buze-mi armonii muiate-n plângeri.

Credeţi oare că un cântec când din suflet se revarsă
Se aşteaptă să răsune printre suflete de morţi?
Credeţi oare că o frunte când de foc ceresc e arsă
Şi străbate c-o scânteie l-ale raiurilor porţi,
Vrea să ştie de-omenire, când pe-a cerului cărare,
Coronaţi de-o strălucire de lumini dumnezeieşti,
Heruvimii se coboară ȋntr-a gândului cântare
Pentru-a-i da şi consfinţirea armoniei ȋngereşti,
Sau că roua pică, poate, pentru frunze ce zac moarte
Prada pulberei ȋn care le ia vântul să le poarte?

Ȋnsă voi, ce-aţi plâns cu mine pe ruinele simţirei,
Fraţii mei de cugetare, fraţii mei de suferinţi,
Voi, ce-aţi fost luaţi ca mine pe-aripa nenorocirei,
Dând la vânturile soartei aspiraţii şi credinţi,
Voi, care-aţi trăit ca mine ȋntre cearcăne ȋnguste,
Sfâşiaţi de-al vostru suflet ca de lacome lăcuste,
Voi puteţi a mă-nţelege, căci voi singuri aţi trăit…
Este o poemă-ntreagă de-a fi plâns şi suferit.

Voi care cunoaşteţi viaţa sub oricare formă – voi,
Frunze veştede, purtate de răstrişte prin noroi,
Şi v-aţi dus prin ploi şi zloată cum se duce câte-un câine,
Ridicând ȋn lupta vieţii frunţi semeţe de eroi,
Voi, nesiguri nici de astăzi şi nesiguri nici de mâine,
Voi puteţi a mă-nţelege, căci voi singuri ati trăit…
V-a fost frig şi v-a fost foame, ȋnsă nu v-aţi umilit.

Voi, care ȋn nopţi senine aţi pândit pe sub ferestre
Pe când luna-mbracă zidul cu tapetele-i maiestre,
Pe când vântul pleacă fruntea teiului mirositor:
Inimi vecinic zbuciumate, sub al dragostei fior,
Tineri care, din femeie, v-aţi făcut o zeitate,
Corpuri necorupte ȋnsă, suflete electrizate,
Voi puteţi a ma-nţelege, căci voi singuri aţi trăit…
Este o poemă-ntreagă să poţi zice: „Am iubit”.

Voi ce-aţi fost purtaţi pe aripi de-o cerească inspirare,
Geniuri ce-mbrăţişarăti toată-nvăţătura mare,
Voi ce-aţi despicat  natura c-o privire de vultur,
Cugete, adânci prăpăstii ca al cerului azur,
Harpe tainice atinse de suflarea nemurirei,
Spirite-ale veciniciei, raze-ale dumnezeirei,
Voi puteţi a mă-nţelege căci voi singuri aţi trăit…
Sufletul e o poemă cu un cer nemărginit.

O! Dar voi, care prin viaţa ce pe buni şi rai adapă,
Treceţi fără-a lăsa urme ca şi câinele prin apă,
Graşi, pedanţi, burdufi de carte şi de-nvăţătură goi –
Bogătaşi ce cu piciorul daţi la inimi ȋn gunoi,
Parveniţi fără ruşine, mizerabili ce la cârmă
Faceţi salturi de paiaţe pe frânghie sau pe sârmă,
N-am cu voi nici un amestec, căci ȋn lume de-aţi trăit
Este o satiră-ntreagă faptul că v-aţi zămislit.

III

Aide, soartă nempăcată, scoală-te din nou la luptă…
Sau dă-mi viaţă, sau dă-mi moarte căci din somn
m-am deşteptat;
Ia pumnalul laş dar sigur, dacă sabia ţi-e ruptă
Să-l ȋnfigi pân’ la prăsele ȋntr-un suflet revoltat,
Sapă-mi groapa cât de-adâncă, fă-mi duşmani chiar
dupe moarte

Când topit ȋmi va fi corpul, voi fi câmpul plin de flori,
Inimile simţitoare au la piepturi să le poarte –
Voi fi cer, parfum şi şoaptă, şi nu poţi să mă omori.
Poţi s-apeşi peste-ai mei umeri cu puteri nenduplecate,
Poţi să-mi storci cumplite lacrimi sau un rânjet fioros,
Voi găsi ȋn orice timpuri câte-o inimă de frate,
Voi găsi ȋn orice timpuri un răsunet mângâios.

Dar cum noaptea sta să piară, ca prin visele-adorate
M-am simţit mai viu, mai tânăr, cu durerile-alinate,
Ş-am zâmbit…, uitând veninul care-n suflet mi s-a strâns,
Căci, fireşte, viaţa este tot ciudata comedie
Care-amestecă-mpreună şi dureri şi bucurie,
Punând  lacrimi lângă zâmbet, punând zâmbet lângă plâns.

Literatorul, ianuarie 1882

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s