Galerie: Militaria mea

E o zi de ianuarie rece si innorata. Tocmai buna pentru aduceri aminte si povestiri. Cu multi ani in urma, si anume in toamna lui 1974, am inceput primul an de facultate. Azi as vrea sa povestesc doar despre faptul ca, vrand-nevrand, am facut armata. E adevarat ca intr-un mod mult mai bland decat au facut baietii, colegii mei si toti tinerii. Pe atunci armata era obligatorie, pentru toti tinerii, inclusiv pentru studente. Asa ca, am facut 4-6 ore pe saptamana armata, in salile de curs teoria, sau pe poligon partea practica, inclusiv trageri cu pusca. Am primit uniforma de iarna si de vara, bocanci, manta, tot. Iarna erau foarte incomode mantalele, vara ne coceam in bocanci. Mai ne-au mancat si cate o luna din vacanta de vara, noua fetelor, cu convocarile, trei ani de-a randul. Asta insemna ca de dimineata si pana pe la 2-3 stateam in camp, pe poligon la Chisoda, si faceam instructie fizica, mai putina teorie. A fost o experienta de viata nu tocmai placuta, avand in vedere ca eram „costumate”cam gros, pentru perioada aceea a anului (din 15 iunie, pana prin 15 iulie). In camp eram in plin soare, nu erau arbori la umbra carora sa ne adapostim de caldura. In rest, marsaluiam noi cat ne punea tovarasa locotenent care se ocupa de noi, dar nu scotea chiar untul din noi. Mai greu era la intoarcerea de pe camp, in tramvaiul incins, la ora cand terminam. Dupa aceea,de vreo 2 ori ne-am dus direct, imbracate asa, in uniforma, la bere, la „Vaporul”. Bineinteles ca am gasit acolo ofiteri, i-am salutat regulamentar si am mers mai departe, sa ocupam o masa, ca si cand nimic nu s-ar fi intamplat. In aparenta! In realitate ne cam batea inimioara cam repede, de parca am fi facut cine stie ce traznaie si tocmai am fost prinse asupra faptului. Nonsalanta si indrazneala tineretii ne-a facut sa trecem si peste aceste episoade, fara a clipi. Ba chiar am ras pe furis, de reactia ofiterilor, contrariati de o asemenea intalnire inedita. Noua ne era pofta si sete de o bere, colegii nostri erau plecati deja in vacanta, pe la casele lor, asa ca…ne luam inima in dinti si ne duceam, doar noi domnisoarele, singure la o bere. Cam „neconventional”, adevarat! :))  Mai des ne adunam intr-un separeu de pe holul caminului si jucam canasta si beam vermut Mamaia. Ne distram, asa cum puteam si noi. Partea de teorie ce am invatat-o era, in afara de notiunile teoretice generale, specifice armatei, despre arma chimica, eu fiind studenta la Chimie Industriala. Era macabru. Ni se preda ce efecte avea bomba nucleara sau chimica, apoi ce urma sa faca cei ce ramaneau in viata, dupa un asemenea dezastru. Vrand-nevrand, ne deprimau asemenea „notiuni”. Am fost si raman de parerea ca armata, cel putin asa cum am facut-o noi, nu e pentru tinere, doar daca asta isi doresc ele.

Dupa absolvire am primit livret militar si grad de sublocotenent. Credeam ca acest episod din viata mea a luat sfarsit. Dar n-a fost chiar asa. In 1981 cred, daca bine imi amintesc, in vara, sunt chemata la Serviciul Personal si d-na Fany, foarte militaroasa de felul ei, ma anunta ca voi participa, obligatoriu, la defilarea de 23 August, pe stadionul 1 Mai. Lucram de un an jumate la Guban. Nu mi-a convenit de loc. Reactia mea spontana a fost ciudata, chiar si pentru mine. Dar „porumbelul”imi zburase deja din gura, asa ca… Nici mai mult, nici mai putin, i-am spus pe un ton foarte hotarat ca nu defilez decat daca in fruntea plutonului sunt eu sau vre-una din colegele mele care au facut armata si aveau acelasi grad ca mine. Sau sub conducerea cuiva cu grad mai mare ca  mine. Nici in ziua de azi nu inteleg cum am putut sa scot din mine asemenea cuvinte, eu care eram o timida si o modesta, in majoritatea situatiilor. Si totusi… Acum cand ma gandesc in urma, imi dau singura dreptate. Doamna Fany era complet fara pregatire militara. Eu am castigat cu sudoarea fruntii si mintii mele acel grad. Am dat examene anual din cunostintele teoretice si practice si sedinte de tragere cu arma. Doamna Fany avea o singura calitate innascuta, cred: era o dura si o militaroasa. De aceea, de ani de zile ea a fost in fruntea companiei la defilare. Pentru ca adunau fete si tinere femei de 3 plutoane pentru defilare. Daca ar fi lipsit pentru cine stie ce motive personale sau de boala, ar fi fost privite crucis la locurile de munca. Dar asa, ca trebuiau sa fie scoase partial din productie, pentru „marea defilare”, n-a fost nici o problema! Hmmm! Revenind la ziua „revoltei”mele, de fapt mie nu-mi convenea ca trebuie sa merg la defilare, si din nou in uniforma, si la instructie, si… Vazandu-ma atat de pornita si hotarata ( am repetat de cateva ori ca nu defilez, in calitate de sublocotenent, decat sub comanda unui egal sau superior), m-au numit pe mine in fruntea companiei. Si atunci am crezut eu ca mi-am dat foc la valiza cu adevarat! :))) Dar n-a fost chiar asa. M-am apucat si am organizat toata treaba, cu liste de persoane disponibile. Nu si dispuse, deoarece erau si mamici cu bebelici printre, care nu prea vroiau sa-si piarda vremea pe la defilari, in loc sa-si vada de treburi, mai ales ca lucrau saracele si in schimburi. Eu am fost asistata si ajutata la inceput de un ofiter din cadrul armatei. Dupa primele sedinte de antrenamente, in soarele arzator de august, pe stadion, dupa indelungi si nu tocmai pasnice discutii cu participantele, incetul cu incetul, ne-am intrat in ritm. Ne-am obisnuit toate cu ideea ca nu avem incotro, de la mic la mare, si zilnic marsaluiam cateva ture de stadion, impreuna. A sosit si marea zi. Nu stiu cum au fost restul participantelor, dar eu am fost cat se poate de emotionata. Totusi, am reusit sa bat pasul de defilare cat si cum a trebuit. Totul a iesit bine. Am fost felicitate inclusiv de conducerea fabricii. La cateva zile am fost chemata la atelierul foto al fabricii si mi-au facut o fotografie in uniforma, care a stat ani de zile pe panoul de onoare de la intrarea in fabrica. Si cu asta s-a incheiat „militaria”mea. Dupa revolutie si de atunci incoace, a dat Doamne-Doamne si a fost pace si nu am fost obligata de imprejurari, sa ma folosesc de cunostintele mele in materie de militarie. Oricum, cu trecerea timpului, am uitat in foarte mare masura tot ce am invatat. Si din nou zic: militaria e pentru cine vrea s-o faca, si sa fie doar pentru pastrarea pacii. Dar despre astea, cu alta ocazie, probabil.

5 gânduri despre „Galerie: Militaria mea

  1. Doua „remarci”. Având în vedere cât de greu ați obținut gradul de sublocotenent(prin munca și transpirație asa cum spuneți) ce părere aveți de cei care au dobândit niște grade la „apelul bocancilor”? Ma gândesc la Kovesi, Ontanu , Turcescu și alți figuranți ca ei?
    Cred ca trebuia sa scrieți si de faptul ca băieții făceau armat a înainte de facultate.Sa nu se creadă ca era vreo discriminare..
    Poate scrieți ceva despre istoria mărcii GUBAN!

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s