Galerie: Revenirea la cotidian

Au trecut si sarbatorile de iarna, intr-un mod mai mult sau mai putin placut. De luni, am intrat in cotidianul acestui an. In viata „gri”de zi cu zi. Am demontat toate aranjamentele „florale”, adica bradale(de la brad:)) ) si casa si viata a revenit la ceea ce a fost inainte de sarbatori. O vreme, scurta, am facut un mic bilant mental al anului trecut, dar, ca sa nu cad prada melancoliei, repede am trecut la planuri pentru acest an, planuri de zile obisnuite. Mi-am amintit inclusiv de un material de pantaloni care asteapta sa fie cusuti, de pe vremea cand eram gravida cu Dora. Am reluat si lectura cartii incepute inca din vara, neterminata inca. Intr-o seara, dupa ce am inchis calculatorul neobisnuit de devreme, pe la 10, mi-am zis sa mai citesc o pagina, doua, pana imi vine somnul definitiv. Si dintr-o pagina, doua, s-au facut nouazecisinoua :)). Pur si simplu m-am lasat in voia lecturii. E drept ca si firul actiunii si atmosfera descrisa in carte m-au acaparat totalmente, ca pe vremea adolescentei. Am ramas fidela aceleasi atmosfere de sfarsit de secol XIX. Uneori, mai ales pe vremea cand eram doar o copila visatoare, ma gandeam ca mi-ar fi placut sa traiesc in vremurile acelea. Acum doar anii au trecut peste mine, dar tot visatoare am ramas. Da, mi-ar fi placut sa duc asa o viata de printesa, inconjurata vesnic de prieteni, plecata in vizite, sau primind vizite, baluri, receptii, lume in jur. Dar viata nu mi-a daruit asa un rol. In definitiv nici eu nu sunt o printesa. :)) Si traim cu totul si cu totul alte vremuri. Era calculatorului, a retelelor de socializare, care pentru mine nu substituie adevaratele contacte cu semenii, prieteni sau rude. Numai ca, viata iar nu mi-a dat de ales. Ori merg singura, ori…nu mergem nicaieri si nu primim pe nimeni, ca partii adverse nu-i place.:((  Trebuie sa ma multumesc cu ce am si cat am. Nu garantez ca o voi face la infinit…Si scriind aceste lucruri, am inghitit un nod amar ce degeaba mi s-a pus in gat. Nu pot sa-mi schimb destinul si nimeni nu poate. Au trecut vremurile acelea cand, in tineretea mea, afirmam sus si tare ca destinul ti-l faci singur. Viata m-a invatat ca nu este asa. You have what you got, si nimic mai mult sau mai putin, oricat m-as zbuciuma si framanta. Poate ca totusi vor veni si zile mai senine, mi-am spus, incurajandu-ma de una singura. Si dintr0 data, ceea ce parea ca va fi gri, de fapt nici nu e asa gri. Inclusiv soarele se chinuie sa iasa dintre nori, dupa cateva zile in care nu a reusit sa strapunga perdeaua de nori. Nu a plouat, decat foarte rar si putin, in schimb, ceea ce e neobisnuit, nu a nins pe aici decat foarte putin si nu a rezistat nici macar jumatate de zi. Iarna 2011-2012 este nesperat sau nedorit de calda, cel putin pana azi. Si-mi lipseste si mie zapada. Cred ca nu sunt singura, precis si copiii ar fi preferat sa fie.  Si, cautand sa-mi umplu timpul cu ceva util, m-am dus intr-o plimbare pana la piata cea mai apropiata, ca sa cumpar cele necesare. Asa ca am avut ocazia sa constat cat de cald e afara (vreo 4-5 grade cu plus), cat de gurese si vesele ciripesc vrabiutele adunate o gramada, intr-un arbust golit de frunze. Tot cu gandul in alta parte, anul acesta nu am auzit nici macar o prognoza meteo integrala. Doar ca va fi o iarna si un an cald. Dar nu ma preocupa. Nici mari planuri de viitor pe anul in curs nu mi-am facut si nu-mi fac. Tot ce-mi doresc este sa fim cat de cat sanatosi si, in principal, Dora sa faca fata cu bine la incercarile ce o asteapta: bacalaureatul si admiterea. Si cu ajutorul lui Doamne-Doamne, asa va fi. Revenind la ziua de azi si plimbarea mea, m-am felicitat la un moment dat ca mi-am propus s-o fac. Pe drum am vazut iar copiii, viitoare mamici, catei si pisici, tot ce-mi place mie, intr-un cuvant. Am intrat si la d-na E., care are un magazin cu haine si mercerie, una din cele cu care m-am imprietenit inca de la inceput, dupa ce ne-am mutat aici. Am schimbat cateva vorbe, despre noi, despre familie. Ea are un baiat putin mai mare ca Dora, student acum la Cluj si o fata cu un an mai mica. Am mers apoi in piata si, spre surprinderea mea, femeia de la care am cumparat lapte, m-a recunoscut, desi nu de multe ori am luat de la ea. Au fost draguti si ea, si sotul ei, care o ajuta, oameni de treaba amandoi. M-am intors spre casa, incarcata din nou cu de toate, ca si capra din poveste, dar multumita de plimbare si de ce si cine am vazut si intalnit in calea mea, intr-una din zilele obisnuite din viata mea. Gri? nu, nu cred. Dar placuta, da, mai ales ca, deschizand calculatorul, am reintalnit-o pe prietena mea draga Elena, care imi insenineaza clipele, cam multe, de singuratate. Si viata redevine multicolora. Nu mai e gri, si datorita ei. Mai ales datorita ei. Abia cand alte treburi o retin si nu poate sta cu mine, atunci redevin o singuratica, ce vede totul in gri.

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s