Galerie: Mama lui Teo

Cand ne-am mutat in urbea mea natala, in toamna lui 2003, copilita mea avea aproape 10 ani. Bineinteles ca isi dorea compania altor copii de varsta ei. Dar in toamna aceea vremea rea s-a instalat foarte repede, si a impiedicat-o sa iasa, in cautare de copii si joaca. A venit si iarna, a mai si racit de cateva ori, si tot nu avea prieteni. A descoperit ca doi colegi, o fata si un baiat, locuiau cu noi in cartier, destul de aproape. Cu baiatul, care statea si mai aproape, au ramas prieteni si in ziua de azi, in ciuda faptului ca in anul urmator s-a mutat in Italia, cu parintii. Bunicii i-au ramas aici si in vacante venea si vine si neaparat o cauta pe Teo(asa i-au zis colegii totdeauna fiicei mele, nu am reusit sa-i conving ca diminutivul de la Teodora e Tea sau Thea). A venit si primavara si, in putinul timp liber ce-l avea, copilita mea studioasa si ambitioasa, s-ar fi jucat afara, dar nu-i cunostea inca pe copii si, fiind si foarte timida(oare cu cine o fi semanand?:)) )statea bosumflata in camera mare. Eu am iesit in balcon sa intind un lichean de rufe tocmai scoase din masina. La un moment dat, la etajul IV al blocului de vizavi, am vazut o copilita cam de varsta fiicei mele, stand in balcon si privind la copiii ce se jucau jos, intre blocuri. Si numai ce-mi veni mie o idee si am strigat-o si i-am spus ca si eu am o fetita de varsta ei si daca vrea sa se joace cu ea. Probabil m-a auzit si mama ei, ca a iesit in balcon si i-am repetat invitatia. La scurt timp fetele s-au intalnit in curte, s-au cunoscut si a inceput sa se infiripe intre ele o frumoasa prietenie, care mai dureaza si azi, in ciuda anilor si a faptului ca ei s-au mutat in Belgia, unde parintii si-au gasit de lucru si s-au aranjat, mai bine decat aici. Tocmai la inceputurile prieteniei lor, Moni, (asa o cheama pe fetita de atunci), a vrut sa ma intrebe, cu alta ocazie de Dora, noi amandoua fiind in balcoanele noastre. Nestiind numele nostru de familie, m-a strigat: „Mama lui Teo, o lasati pe Teo afara in curte?”:)) Si asa mi-a ramas numele: mama lui Teo. Adineaori am fost iar in balcon si aud deodata ca sunt strigata asa. Ridic privirea si o vad pe Moni cu parintii, zambindu-mi. Au venit acasa de sarbatori, ca majoritatea celor plecati la lucru in strainatate. Revenind la prima lor intalnire, pentru ambele fetite a fost binevenita intermedierea mea spontana, ca asa au avut curaj sa coboare si sa se imprieteneasca si cu ceilalti copii de aici. Si-mi era mai mare dragul sa-i privesc cum se joaca. Eu ieseam in balcon sa fumez cate o tigara si ma uitam fericita cum se joaca. A trecut o vreme si Dora mea, influentata de Moni care era eleva la Scoala de Arte, a vrut sa invete sa cante la chitara si pana sa-i cumparam, a primit una imprumut de la Moni.  Vietile lor s-au impletit armonios si au ramas prietene. Se intalnesc cand vin ei acasa, mai converseaza pe mess. Anii trec si eu am ramas si voi fi totdeauna”mama lui Teo”.

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s