Galerie: Intr-o vara, la Livada

Cand eram de aproape 3 ani, parintii mei s-au angajat la un centru de achizitionare a capsunilor, la Livada, aproape de Satu Mare. M-au luat si pe mine cu ei. Ne-am mutat undeva in gazda, la o familie. Bineinteles ca aveau tot felul de animale de casa, inclusiv un caine, pe care il priveam cu mult”respect”, fiindu-mi cam frica de el, desi era legat cu un lant pe timpul zilei. Dar, ca orice caine respectabil, latra ori de cate ori intra cineva strain in curte, inclusiv la noi. Si mie-mi era frica de el, mai ales pentru ca latra. :))

Nu prea ma omoram cu mancatul, asa ca parintii mei imi luau de toate, numai sa mananc ceva. Intr-o vreme au observat ca biscuitii ce-i luau, treceau destul de repede. S-au bucurat, pana in ziua cand m-au surprins cum incercam sa-l imbunez pe caine, hranindu-l cu biscuiti. Scena era aceeasi: stateam cat se putea de departe de caine, atat cat sa poata lua din mana mea biscuitul, zicandu-i: „Poftim Bistos biscuite!” , foarte serioasa si hotarata. Bistos asa-l chema pe catel. Si acum se amuza parintii mei pe seama mea! :))

Alta data am disparut de acasa. Speriati la culme, parintii m-au cautat peste tot. Un vecin le-a spus ca m-a vazut la gara. Cand m-au gasit si m-au intrebat ce cautam acolo, le-am raspuns ca vroiam sa iau trenul si sa ma duc inapoi acasa la Satu Mare, ca acolo era casa mea si ca la Livada nu-mi place sa stau. :)) Stiam eu care era rezolvarea: inapoi la origini ! :)))

Cum parintii mei erau la serviciu cat era ziua de lunga, s-au gandit sa ma duca la gradinita. Zis si facut. Nu-mi mai amintesc mare lucru, decat ca un copil mi-a zis ca eu nici nu am ce cauta acolo, ca nu aveam nici 3 ani. Asa e, abia in septembrie aveam sa implinesc 3 ani. Probabil din cauza „uraciosului”acela de copil, cand ne-au facut o fotografie in curtea gradinitei, se vede clar ca nu prea-mi placea mie acolo. :)) Totusi, am facut parte dintr-un ansamblu de jocuri populare, probabil cu ocazia intrarii in vacanta a gradinitei. Am si de atunci o fotografie si sunt usor de recunoscut, datorita picioruselor de o forma aparte, X. :))) Langa mine e o fetita mai plinuta, prietena mea. Imi amintesc ca mergeam cateodata la ei in vizita si cu ea ma intelegeam bine. In rest, cam stiu pe unde era gradinita si cam atat, eu neavand asa amintiri de pe vremea cand eram in carucior, ca prietenul Ava.

Ah, da! Mi-am mai amintit ceva: am racit foarte tare la un moment dat si nu m-au dus la gradinita. Nu stiu cum de m-au lasat singura si cu medicamentele langa mine, pe noptiera. Si am dat de vitamina C, si fiind ea gustoasa, am supt mai multe, nu stiu exact cate, dar mi s-a facut rau. Nu stiu cum am reusit, dar am muscat o cana ceramica, pana am spart-o cu dintii, in criza ce a urmat „degustarii”in exces a vitaminei C. Stiu ca mama era deja langa mine si s-a speriat foarte. Eh, dar n-a fost atunci sfarsitul lumii si, am mai facut si alte nazbatii, ca orice copil, de altfel. Dar astea, alta data.

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s