Noaptea…

Mihai Eminescu

de Mihai Eminescu

Noaptea potolit si vanat arde focul in camin;

Dintr-un colt pe-o stofa rosa eu in fata lui privesc,

Pan’ ce mintea imi adoarme, pan’ ce genele-mi clipesc;

Lumanarea-i stinsa-n casa…somnu-i cald, molatic, lin.

Atunci tu prin intuneric te apropii surazanda,

Alba ca zapada iernei, dulce ca o zi de vara;

Pe genunchi imi sezi, iubito, bratele-ti imi inconjoara

Gatul…iar tu cu iubire privesti fata mea palinda.

Cu-ale tale brate albe, moi, rotunde, parfumate,

Tu grumazul mi-l inlantui, pe-al meu piept capul ti-l culci;

S-apoi ca din vis trezita, cu manute albe, dulci,

De pe fruntea mea cea trista tu dai vitele-ntr-o parte.

Netezesti incet si lenes fruntea mea cea linistita

Si gandind ca dorm, sireato, apesi gura ta de foc

Pe-ai mei ochi inchisi ca somnul si pe frunte-mi in mijloc

Si surazi, cum rade visul intr-o inima-ndragita.

O! desmiarda, pan’ ce fruntea-mi este neteda si lina,

O! desmiarda, pan-esti juna ca lumina cea din soare,

Pan-esti clara ca o roua, pan-esti dulce ca o floare,

Pan’ nu-i fata mea zbarcita, pan’ nu-i inima batrana.

(1871, 15 iunie)

Inger de paza

                                               de Mihai Eminescu

Cand sufletu-mi noaptea veghea in estaze,

Vedeam ca un vis pe-al meu inger de paza,

Incins cu o haina de umbre si raze,

C-asupra-mi c-un zambet aripile-a-ntins;

Dar cum te vazui intr-o palida haina,

Copila cuprinsa de dor si de taina,

Fugi acel inger de ochiu-ti invins.

Esti demon , copila, ca numai c-o zare

Din genele-ti lunge,din ochiul tau mare

Facusi pe-al meu inger cu spaima sa zboare,

El, veghea mea sfanta, amicul fidel?

Ori poate!… O,-nchide lungi genele tale,

Sa pot recunoaste trasaturile-ti pale

Caci tu – tu esti el.

(1871, 15 iunie)