La vie en rose

Cel putin ieri pe la pranz asa mi s-a parut. In sfarsit am gasit chiriasi pentru apartament. De luni se si instaleaza. Cel mai tarziu. Am perfectat toate actele, totul este aranjat. Ieri trebuia sa vina si tamplarul sa monteze ultimul geam, la baie. Va veni azi. Azi vine si zugravul sa finiseze treaba, unde au fost puse geamuri noi. Totul parea OK. Doar ca, pe plan sentimental lucrurile stau altfel…Se strica si vremea, de azi. Ce a mai fost imbucurator, pana acum, a fost ca am avut musafir pe un copil al unei cunostinte, care a venit sa dea admitere la facultate si a stat la noi. Din pacate azi pleaca. L-am vazut prima data cu cativa ani in urma, la un concurs de pescuit, la care a participat si el. Era un pustan, care de pe atunci m-a impresionat prin seriozitate. Ieri am stat putin de vorba. E un tanar deosebit, foarte serios si independent. M-a impresionat profund. Asa un baiat mi-as dori de ginere. I-am si spus Dorei. De fapt si ei ii place, dar deocamdata are alti „fluturi”in cap. Si ea vrea sa plece maine, cel tarziu vineri. Nu stiu cum am sa rezist trei zile singura cuc. Dupa-masa lucrurile s-au complicat… Dupa ce mi-am pierdut self-controlul, fapt ce-l regret profund, am plecat spre strand, in sfarsit. Dar, nu am mai ajuns. Din motive de zapaceala. M-am intors si mai tulburata. Am petrecut seara singura, in zapuseala din apartament. Inca o seara singura…As face orice s-o alung pe coana Singuratate din viata mea… Afara s-a innorat de-a binelea si nu stiu daca sa mai pornesc spre strand sau nu mai are rost.

Noaptea…

Mihai Eminescu's statue and his Linden Tree in...

Mihai Eminescu

de Mihai Eminescu

Noaptea potolit si vanat arde focul in camin;

Dintr-un colt pe-o stofa rosa eu in fata lui privesc,

Pan’ ce mintea imi adoarme, pan’ ce genele-mi clipesc;

Lumanarea-i stinsa-n casa…somnu-i cald, molatic, lin.

Atunci tu prin intuneric te apropii surazanda,

Alba ca zapada iernei, dulce ca o zi de vara;

Pe genunchi imi sezi, iubito, bratele-ti imi inconjoara

Gatul…iar tu cu iubire privesti fata mea palinda.

Cu-ale tale brate albe, moi, rotunde, parfumate,

Tu grumazul mi-l inlantui, pe-al meu piept capul ti-l culci;

S-apoi ca din vis trezita, cu manute albe, dulci,

De pe fruntea mea cea trista tu dai vitele-ntr-o parte.

Netezesti incet si lenes fruntea mea cea linistita

Si gandind ca dorm, sireato, apesi gura ta de foc

Pe-ai mei ochi inchisi ca somnul si pe frunte-mi in mijloc

Si surazi, cum rade visul intr-o inima-ndragita.

O! desmiarda, pan’ ce fruntea-mi este neteda si lina,

O! desmiarda, pan-esti juna ca lumina cea din soare,

Pan-esti clara ca o roua, pan-esti dulce ca o floare,

Pan’ nu-i fata mea zbarcita, pan’ nu-i inima batrana.

(1871, 15 iunie)

Inger de paza

Focşani  Romania. Mihai Eminescu statue  March...


                                               de Mihai Eminescu

Cand sufletu-mi noaptea veghea in estaze,

Vedeam ca un vis pe-al meu inger de paza,

Incins cu o haina de umbre si raze,

C-asupra-mi c-un zambet aripile-a-ntins;

Dar cum te vazui intr-o palida haina,

Copila cuprinsa de dor si de taina,

Fugi acel inger de ochiu-ti invins.

Esti demon , copila, ca numai c-o zare

Din genele-ti lunge,din ochiul tau mare

Facusi pe-al meu inger cu spaima sa zboare,

El, veghea mea sfanta, amicul fidel?

Ori poate!… O,-nchide lungi genele tale,

Sa pot recunoaste trasaturile-ti pale

Caci tu – tu esti el.

(1871, 15 iunie)

Vacanta din Maramures

Această prezentare necesită JavaScript.

Nu-mi place sa las treburile facute pe jumatate. De demult asteptam momentul potrivit sa termin povestea cu ” Si la Izvoare ne-a prins ploaia”.

Am ramas la Ocna Sugatag cateva zile. Vremea nu prea a tinut cu noi. A doua zi ca am sosit, desi era cam racoare, ne-am dus la Strand. Apa e atat de sarata acolo, ca nu te poti ineca, te mentine la suprafata. Ba mai mult, aveam probleme de revenit in pozitia stand in picioare, odata ce ne puneam la orizontala sa inotam. :))  Cand ieseam din apa, dupa ce ne uscam putin, eram plini de un praf alb: sarea. Dus nu prea se putea face, apa fiind rece ca gheata. Nici prea cald nu a fost: sufla un vanticel cam rece. Ziua urmatoare a fost si mai rau, asa ca am plecat intr-o mica excursie pana la Barsana. Am vizitat manastirea, apoi ne-am petrecut dupa-amiaza pe malul Izei, incercand, fara succes, sa pacalim ceva pastravi. Asa ca ne-am multumit sa facem un gratar, plaja si baie in Iza.

A patra zi iar a fost innorat si racoare. Era exclus sa mergem la strand, desi pentru apa aceea sarata am ales Ocna Sugatagul ca popas de vacanta. Aproape de pranz, la insistentele mele, ne-am dus pana la Sighet si am vizitat Muzeul Satului. Da, exista si la Sighet si e foarte bine dotat si foarte frumos. Ne-am amuzat de explicatiile „ghidului” nostru ad-hoc, Petre, care a tinut cu tot dinadinsul sa ne explice el cum se lucra cu diverse unelte stravechi expuse si ele pe acolo. A fost o experienta inedita, mai ales pentru Dora, care n-a mai vazut asa ceva. Nu pot sa inteleg de ce nu se face mai multa reclama acestui muzeu. In schimb toata lumea cand merge la Sighet viziteaza „Memorialul durerii”.

Si peisajele de pe drum sunt splendide. Am plecat de la Ocna Sugatag, cu regrete ca timpul nu ne permitea sa mai ramanem si cu speranta ca ne vom intoarce intr-o zi. Drumul ales a fost prin nord. Am vizitat Cimitirul vesel la Sapanta. Am vazut Tisa la hotarele cu Ucraina. Au urmat Muntii Oasului. Drumul a urcat, serpuind, printre paduri si luminisuri. Am trecut si de Pasul Huta. Mai apoi am ajuns la vestita comuna Certeze, unde in fiecare an se tine „Sambra oilor”. Cu aceea ocazie sunt invitati cantareti de muzica populara, ansambluri de dansuri populare, etc. E o mare sarbatoare care se tine din mosi stramosi. Am mai coborat si am vazut in sfarsit si Talna la Vama. De multe ori am auzit de Talna, dar, desi nu e departe, nu am ajuns pana atunci acolo. E o apa mult laudata de pescari. Am trecut si pe la Valea Mariei, alt loc renumit de popas din zona. Seara am ajuns la Calinesti-Oas, un lac unde am vrut sa innoptam, sa mai ramanem si acolo o zi. Dar pe malul dinspre padure a fost asa de ticsit de turisti veniti cu cortul, ba la pescuit, ba la lac, incat pur si simplu nu aveai unde sa arunci un ac, daramite sa campezi. Asa ca, la 10 seara am hotarat sa ne intoarcem acasa si zilele ultime de concediu sa le petrecem la Ursuletul Satmarean. Ziua urmatoare am si facut o tentativa, dar cum a plouat asa mult in zilele precedente, pamantul era umed si Somesul foarte mare. Am facut un gratar si ne-am intors acasa. Cam asta a fost vacanta din acel an.

Am vazut locuri deosebite si tocmai de aceea mi-a ramas in memorie ca un concediu reusit, desi iar in fuga.