Galerie: „Urseletul” satmarean

Această prezentare necesită JavaScript.

L-am descoperit dupa vreo 2-3 ani ca ne-am mutat in „urbea mea natala”. Ne cautam cu disperare un loc cat mai apropiat ca aspect cu cel ce am fost obligati de uneori necrutatoarea soarta sa-l parasim: Urseni, jud. Timis. Adica doream sa fie cat mai aproape, sa fie si o apa curgatoare nu prea adanca, unde sa ne balacim si sa gasim si un pic de umbra naturala, adica ceva copaci. Asa ne placea noua sa ne petrecem clipele libere, evadand in mijlocul naturii. Vara era foarte important sa avem unde sa mergem si la baie. Nu ne placeau strandurile supraaglomerate, superscumpe si surse de infectii de tot felul. Desi in ultimii ani ca am stat la Timisoara, ziarele zvoneau de zor cat de poluate erau apele curgatoare din zona, „adevarate focare de infectie”, noi nu am patit niciodata nimic. Doar ne-am mai racorit de arsita verii.

Pana sa descoperim Martinestiul, am mai fost in cateva locuri in apropiere, dar loc la umbra era mai departe de malul apei si, noua ne trebuia si sa se poata si pescui, cat de cat cu sanse de a prinde ceva pesti. Macar iluzia unor capturi sa existe ! :)) ( Nici nu suntem pretentiosi, nu-i asa?)

Mai ales de balaceala ne trebuia, cu apa nu prea adanca. Vara daca nu ploua mai mult timp, exista o portiune destul de lata unde nu e adanca apa, asa ca ne convenea de Martinesti si din acest punct de vedere. Pana sa-l gasim, eu cel putin, am suferit de arsita verii. Ma simteam ca pestele pe uscat. Ma obisnuisem cu baile din Timis, la Albina, Cheveres, si, in ultima vreme, la Urseni. Odata un vecin de-al socrilor mei, cand m-am plans ca nu avem bani sa mergem la mare, mi-a raspuns:”-De ce-ti trebuie mare, cand voi una-doua sunteti afara la Timis?” Asa si era. Nisipul de pe plajele de la Timis si din apa, ne dadea senzatia ca suntem la mare. Doar orizontul era limitat, nu infinit, ca la mare. Nu e totuna! Si briza marii? Si apa sarata, care te vindeca de multe, fara macar sa-ti dai seama cat de recunoscator ar trebui sa-i fii? Odata am mers la mare si ma julisem inaite. Cand am intrat in apa, m-a usturat foarte tare rana, dar s-a vindecat uimitor de repede, fata de alte dati. Orisicat de tare m-a usturat, tot am intrat in apa de n ori! Doar ca ieseam mai repede, totusi. :))  Oricum, nu-mi place sa stau cu orele in apa, spre deosebire de ai mei, care uitau sa mai iasa. Prefer sa intru mai des.

Dar sa revin la „Ursuletzu”. Nu mai rabdam atata privare de la baie-baie, asa ca, intr-o vara s-a pornit Petre cu bicicleta, pe malul Somesului, pentru ca sa descopere un nou Urseni. Si, nici nu dupa mult timp, a venit acasa triumfator. „L-am gasit! E mai aproape, doar la 8 km.”. Ne-am imbarcat in masina si ne-am dus sa-l vedem. A fost „dragoste la prima vedere”. Atat de mult seamana cu Urseni-ul, incredibil! In afara de numele localitatii (Urseni-Martinesti, ambele de la mos Martin provenientza), pana si drumul este foarte asemanator: la cativa kilometrii dupa Satu Mare, se vireaza la dreapta. Urmeaza localitatea, drumul serpuind prin ea, la fel ca la Urseni, tot spre stanga (noi mergeam pe langa balta de la Urseni spre dig), pana ajungem sa urcam si aici digul.

De pe dig e o priveliste frumoasa. Se vad si muntii in stanga, in departare. Pe malul Somesului sunt salcii batrane, care-si ofera generos umbra. Vara e destul de aglomerat, ca la Urseni. Pana si nelipsita cireada de vaci paste in apropiere, cu dezavantajele de rigoare, pentru strainii dornici doar de racorire. In ultimii ani i-am dus si pe parintii mei de 1 Mai, cand isi aniverseaza ei casatoria. Sunt cateva tufe de liliac si de soc, aproape de mal, spre deliciul nostru. Totdeauna am adus si acasa. Asa ca ieri am „evadat” la Martinesti. Doar ca ploia ne-a gonit repede. Ce nu-mi place e faptul ca Dora noastra nu mai vrea sa vina afara cu noi. Am vrut s-o chem pe o fosta colega si prietena din copilarie, dar, pentru ca din nou ne-am „intins” si s-a facut 4 fara 20 cand am plecat de acasa si nici nu am anuntat-o din timp, am mers doar noi doi, again. La un moment dat Petre s-a dus la baie in Somes si iar a uitat sa revina. S-a intors doar cand au dat primii stropi de ploaie. Si mi-e o ciuda pe el! Chiar daca apa inca e rece, tot as fi vrut sa ma balacesc si eu! Cred ca am fost ratza intr-o alta viata!:))

Asa ca, pana una alta, trebuie sa ne multumim cu „Ursuletzul”satmarean. De cate ori am avut ocazia, am mers macar pentru 2-3 ore si la Timis. Unele locuri s-au schimbat. E si normal! Din 2003 pana acum a trecut ceva vreme! Apa din Timis e mai adanca acum. Am inteles ca s-au facut cateva baraje, mai jos de Sag. Pentru pestii care urcau in primavara ca sa depuna icre, sigur nu a fost o „miscare” inspirata. Mi-am propus sa nu ma mai framant pentru lucruri pe care si asa nu le pot schimba. La locul si  momentul potrivit insa, nu voi ezita sa iau atitudine, asa cum am facut-o si de alte dati, indiferent de „consecinte”.

Asta a fost povestea cu „ursuletzul” local.

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s