Galerie: Ploaia de la Brebu

Această prezentare necesită JavaScript.

Odata, intr-o vara, ne-am hotarat sa petrecem cateva zile la Brebu, la invitatia lui Vali, fratelui sotului meu. El urma sa mearga la niste prieteni si vecini de-ai socrilor sai, cu ei impreuna. Trupa serioasa, ce mai! Vali cu sotia si fetita, socrii lui, vecinii si…hop si noi. Doar ca noi am vrut sa stam la cort, pe malul uneia din cele trei ape care se varsa in lacul Valiug, aproape de intrarea in Brebu. Frumos loc! Vali ne-a rezervat pe o platforma, la circa un metru si jumatate de malul apei, un loc unde sa ne punem cortul. Am ajuns dupa-amiaza, cu multe peripetii, necunoscand drumul exact. Prima data am urcat in Brebu la vecinii si prietenii lor. Ne-au invitat sa stam la ei in casa de vacanta sau macar sa ne punem cortul in curte la ei. Dar noi nu si nu, ca vrem sa pescuim, ca sa fim cat mai aproape de malul apei, ca car, ca mar. Am coborat la locul nostru, ne-am montat cortul si ne-am instalat. Cam atat am putut face in ziua aceea. Dimineata, de la prima ora ne-am apucat de pescuit si, pe la 11, cand au venit sa ne viziteze rudele, noi aveam deja o galeata plina de cleni, cam de 30 cm, ca mai mari nu cresteau pe acolo. Inclusiv Dodi a mea s-a lasat manata de val si a pescuit in rand cu noi, incercand de prima data sa dea la momeala artificiala, cu lingurita, apoi cu twister. Poate as fi uitat, dar Vali ne-a „imortalizat”, facandu-ne o fotografie. Apoi am facut o plimbare pana la baraj. Seara am petrecut-o tot la cort. Ne simteam in al noualea cer, mai ales noi cei mari, ca puteam sa ne relaxam putin. Deja aveam magazinul de cativa ani si vara eram foarte solicitati si deci, obositi. Dora-papu adora iesirile cu cortul, mai ales seara, cu focul de „tabara”, cu mii de stele pe cer si povestile noastre spuse la lumina focului, dormitul in cort. Prima data a fost cu noi cand avea trei ani si jumatate si a fost asa incantata si nerabdatoare sa traiasca acea experienta! Copila noastra, ce mai! Aschia ce n-a sarit departe de copac.:)) Acum, cand iese cu prietenii la gratar sau si cu cortul a fost deja, stie tot: sa aprinda focul, cand este bun focul de prajit carnea sau micii pe gratar, etc. Plus ca ne spalam in apa pe malul careia poposeam. Trebuie sa recunosc ca la Brebu am cam inghetat cand ne-am spalat, mai ales dimineata. Dar sa revin la povestea dinainte. Deci, eram intr-a treia zi a sederii noastre acolo, in acel colt de rai. Vizavi, pe malul celalalt muntele urca brusc. Pe o panta abrupta, ca ameteam doar privind intr-acolo, oile pasteau linistite. Aveam senzatia ca dintr-o clipa in alta aveau sa se pravale in apa. Dar nu s-a intamplat asa. In schimb iar au venit rudele si ne-am apucat din nou de pescuit, spre disperarea fiicei mele, care se cam plictisea deja. Pe la 11 a venit si ploaia. Dar una zdravana, care parea ca nu se va sfarsi nicicand. Tot am asteptat in zadar sa se opreasca. Dupa ce ne-a murat bine, si pe noi si cortul, Petre n-a avut incotro si a trebuit sa se apuce de adunat cortul, acompaniat de data asta, de mine. La montat a fost invers: Dora l-a ajutat. E bine sa ai doua „fete”, cateodata!( sau totdeauna?:)) Asa ca ne-am adunat si am urcat la casa de vacanta a prietenilor din Brebu. Ploaia nu s-a oprit nici a doua zi. Mai grav a fost ca a trebuit sa dormim cu Vali in aceeasi incapere. Dormit e un fel de a spune, ca nu stiu daca a dormit careva din noi mai mult de doua ore, si astea spre dimineata, caci Vali, dragul de el, sforaie de crapa pietrele si nu altceva! Cosmar!:))) Ziua ce a urmat, a plouat toata ziua. Noroc ca gazdele noastre stiau ca la munte ploua mult si des si uita sa se mai opreasca, asa ca erau dotati cu mancare, bautura si cateva perechi de carti de joc. A venit si ultima zi a mini-vacantei noastre. Spre pranz s-a oprit si ploaia. Temporar. Si pentru ca acasa nu trebuia sa ajungem decat seara, ce au facut pescarii patimasi? Ne-am dus din nou cu totii la pescuit, in apropierea locului unde am avut pus cortul. Si ne-am apucat de pescuit, toti:Petre, eu, Dodi, Vali, socrul lui. Trupa intreaga de „patimasi”. Am savurat cat am putut, dar nu prea mult, ca iar a venit o ploaie de vara. Da’ turna, nu alta! Ne-am adapostit cu Dora si Vali sub umbrela de plaja. In curand apa a trecut prin ea, dar tot era mai bine cu, decat fara. De mers la masina nu era chip. Era pusa mai sus si se facuse namol si alunecam. Am incercat in zadar. Si geamurile de la masina erau deschise! Cand am realizat, Vali s-a dus sa le inchida, dar unul s-a blocat, si nu s-a mai putut inchide. Petre era mai sus cu mult, in amonte, pe malul celalalt, cu blinkeritul. Abia a reusit sa ajunga la noi. Ploia siroia intr-una, nici gand sa se mai inmoaie, daramite sa se opreasca. In fine, cu chiu cu vai am ajuns cu Dora pana la masina, am scos din portbagaj niste haine uscate, ne-am schimbat in masina si am pornit-o spre casa. Eu stateam in  dreptul geamului care nu se putea inchide, cu parul ud leoarca. Am tras o raceala grozava. Dar a fost frumos, asa, privind din urma. Asta a fost ploia de la Brebu. De atunci nu am mai ajuns nici pe acolo si cine stie daca voi mai ajunge vreodata. Sigur voi sti ca ploua des si mult pe la Brebu.

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s