Galerie: Spini&Radacini

In vara lui 2002, mai aveam magazinul si eram asa de suprasolicitati si epuizati de „munca de mic chinez” si de „cooperativa munca-n zadar”, cum numeam noi mica, prea mica noastra afacere, incat, la un moment dat i-am zis sotului si asociatului meu:”Hai sa ne luam un mic concediu!” Si imediat am adaugat, ca sa nu-i dau timp de contrazicere:”Unde merge omul in concediu cand nu are bani, dar totusi vrea macar sa se odihneasca, sa mance si sa bea gratis? La parinti!” Asa ca ne-am facut un minim de bagaje, in care, bineinteles, au fost incluse ustensilele de pescuit, mi-am anuntat parintii si pe Cipi, prietenul nostru pescar de acasa, de la Satu Mare, si am pornit la drum. Dragii mei parinti, desi tocmai zugraveau si toata casa era cu susu-n jos, nu au ripostat deloc, ba din contra. Cipi a acceptat si el incantat de-ndata propunerea. Vorba aceea:”Vrei calule ovaz?” Pe Cipi, ca pe multi altii, l-am cunoscut la magazin la noi. In vremea aceea era student in Timisoara. In afara de timisoreni si tinerii pescari veniti la facultate in Timisoara treceau pe la noi pe la magazin, daca nu pentru altceva, macar din curiozitate. Printre ei si Cipi. Din vorba in vorba am aflat ca era din Satu Mare si ne-am imprietenit. A venit cu noi, insotit de prietena lui, la cateva partide de pescuit in apropiere de Timisoara.

Dar sa revin la vara lui 2002. Am ajuns spre seara in Satu Mare. A doua zi ne-am dus cu Cipi la pescuit, la o balta din apropiere.

Intr-una din zilele care au urmat, am mers cu masina cu parintii mei la Turti, localitatea de bastina a mamei mele, situata  in Tara Oasului. Mai avem acolo rude si nu le vazusem de demult. Plus ca aveam sarcina de la socrii cumnatului meu sa ducem niste radacini de capsuni. Zona e renumita si pentru capsuni, nu numai tuica.Cu aceasta ocazie am mers pana la cimitir, la mormantul bunicilor mei. Abia am putut merge mai aproape. Erau multi spini in zona. M-am necajit ca nu s-au ingrijit sa nu fie. Am fost mult timp cu gandul la acel loc. In plus, cimitirul e situat pe un delusor, de unde se vede in vale, pana departe. Un sentiment de liniste si seninatate, de vesnicie m-a cuprins. Ii simteam pe bunici prezenti acolo, linistiti si impacati, dar uitati de cei vii, din cauza spinilor. M-a durut. Locul mi-a dat aceeasi senzatie de impacare cu eternitea ce l-am simtit la Alios, cand am mai fost la cimitir, unde sunt inmormantate rudele socrului meu. Si tot asa o priveliste frumoasa, ce-ti da o senzatie de pace si impacare, am simtit si acolo. De fapt, acolo, prima data. M-a surprins sa simt acelasi lucru si la Turti.

Probabil atunci mi s-a hotarat soarta viitoare. Adica ei, acolo sus s-au vorbit sa conlucreze cu totii, sa ma readuca pe meleagurile natale, impreuna cu fiica si sotul meu. Asa am simtit de multe ori, ca radacini nevazute, dar puternice, m-au readus in urbea mea natala, alaturi de familia parintilor mei. De numeroasa familie, chiar si acum numeroasa, cu toate ca ne-au parasit cativa, ca sa se alature celorlalti, pe care ii vizitasem pe dealul cu spini.

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s